Incredibila și trista poveste a Candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet, scrisă de Gabriel Garcia Marquez, a fost publicată în anul 1972 în Columbia.
Erendira, în vârstă de 14 ani, trăiește practic ca o sclavă împreună cu bunica ei, după ce a incendiat din greșeală casa în care trăiau. Bunica o forțează pe Erendira să plătească daunele prin prostituție, în timp ce călătoresc ca niște nomazi. Bărbații se înghesuie pentru a beneficia de serviciile fetei și după câțiva ani, unul dintre clienții ei pe nume UIises, se îndrăgostește de ea. Fata îi întoarce afecțiunea, iar el promite să o elibereze din situația precară. Plănuiesc să o ucidă pe bătrână, totuși, după ce planul este dus la bun sfârșit de către Ulises, Erendira fuge singură în noapte cu toți banii bunicii sale.
Erendira și bunica sa apar fugitiv și în romanul Un veac de singurătate, când personajul Aureliano o întâlnește pe Erendira într-un bordel și îi promite că se va căsători cu ea. Inexplicabil, a doua zi, atât Erendira cât și bunica sunt de negăsit.
Acest volum reunește cele mai reușite povestiri scurte ale autorului columbian laureat al Premiului Nobel pentru literatură. Cititorului îi sunt deschise astfel porțile realismului magic: realitatea este modificată de formule magice și legende, minunile fac parte din cotidian. Candida Erendira și bunica sa fără suflet, personaje emblematice ale prozei marqueziene, întruchipează, în același timp, inocența și răul, dragostea și perversiunea. Narațiunea amintește uneori de poemele eroice medievale, dar și de cântecele trubadurilor. Cele șapte narațiuni nu sunt exercițiile unui manierist, ci șapte călătorii într-o lume pe care scriitorul nu ostenește să o descopere și să ne-o descopere.