Gabriel Liiceanu - Scrisori catre fiul meu

Unul dintre cei mai cunoscuți filosofi români ai ultimelor două secole este Gabriel Liiceanu. Acesta s-ar născut pe 23 mai 1942 la Râmnicu Valcea și s-au făcut remarcat în perioada comunistă  prin interpretarea filosofului german Martin Heidegger. De asemenea, a fost învățăcelul lui Constantin Noica care a avut o influență enormă în stilul său, unii considerându-l precursorul acestuia. După revoluție a început să participe la diverse dezbateri publice pe plan politic și cultural ceea ce i-au adus statutul de intelectual dar a și primit critici tăioase. Începând din 2000, împreună cu Andrei Pleșu a susținut emisiunea televizată "50 de minute cu Pleșu și Liiceanu" care era bazată pe cultură și filosofie.

Cariera sa literară începe în 1975 cu lucrarea "Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii" și continuă în stilul filosofic greu de confundat cu titluri precum "Jurnalul de la Păltiniș", "Dragul meu turnător" sau " Declarație de iubire".

Colecția de corespondență "Scrisori către fiul meu" a fost publicată pentru prima oară de către editura Humanitas în 2008. În același an a mai apărut o ediție a aceleiași edituri, fiind urmată de cea din 2017.

Ca orice familie, era formată din mamă, tată și fiu. Dar ce se întâmplă când problemele se ivesc și fiecare se află pe un continent? Tatăl este în America pentru a avea parte de o operatie dificilă, mama în România stă cu sufletul la gură iar fiul este în Japonia. Nu existau telefoane așa că singurul mod prin care puteau comunica erau scrisorile, 16 la număr. Când ajungi să fi speriat de moarte, începi să filtrezi tot ce este important și ce nu, așa ajunge familia să îți fie că un lăcaș de care nu te poți despărți. A început să scrie din frica că poate mâine nu va mai fi, pentru a-i da copilului său cele mai bune sfaturi și pentru a arăta lumii că până și cei mai buni pot să piardă o luptă. Ascunde asta totuși. Totul pare din perspectiva unui om ce a avut treabă în Tenesse, în niciun caz a unui om ce urma să fie operat pe inimă. Vorbește despre asta subtil, atinge teme precum iubirea față de sine , de mamă, de oameni în general, dar atât. După ce totul reușește decide sa plece în Japonia pentru a-l vedea pe Ștefan, iar de aici capitolele se transformă în pură filosofie pentru că "astea sunt riscurile de a avea un tata filosof". Totul se normalizează pentru că dispare disperarea de a nu-l mai vedea, și acum devine un monolog al oricărui părinte ce are grijă de copilul său. De la sfaturi despre viața în cuplu, până la clasicul "Când ai de gând să te lași de fumat?", Liiceanu transformă finalul într-un text cu tente hilare care își propune să ne aducă pe făgașul normal.