Iubirea ca un mod de viata

Momentan acest titlu nu se află în stoc. Intră în pagina de produs, și alege să fii notificat prin email când reintră în stoc!

Alte titluri publicate de același autor:


Gary Chapman - Iubirea ca un mod de viata
Gary Chapman, născut în 1938 în North Carolina, este printre cei mai cunoscuți consilieri matrimoniali, renumit pentru seminarele ținute despre probleme de cuplu prezente în toată lumea. Acesta a trăit într-o familie foarte religioasă, lucru ce l-a ajutat în dezvoltarea sa și în viitoarea sa meserie. A obținut doctoratul la Southwestern Baptist Theological Seminary și a absolvit numeroase cursuri la universități de prestigiu din America. Cu un mariaj de peste 40 de ani, autorul a publicat 15 cărți care au stârnit curiozitatea tuturor și care se bucură de un real succes chiar și în ziua de astăzi.
”Iubirea ca un mod de viață” a fost publicată în anul 2009 la editura WaterBrook  de unde s-a dat startul vânzărilor a peste 4 milioane de exemplare și traducerea în 34 de limbi. În limba română cartea a fost editată de editura Curtea Veche în anul 2010 și 2018.
Gary Chapman folosește un limbaj ușor de înțeles chiar și pentru cei nespecializați în domeniu și îți pune în balanță binele și răul dintr-o căsnicie. La sfârșitul celor șapte capitole care definesc trăsăturile de caracter ale oamenilor iubitori, întâlnim o serie de întrebări și teme de aprofundare pentru a reuși să înțelegi mai bine subiectul propus.
Atunci când ne hotărâm că îi vom iubi pe ceilalți cu sinceritate, apar niște schimbări la nivel spiritual care ne ajută să avem disponibilitatea sufletească de a face acest lucru. Ideea este simplă: cu cât arătăm iubire mai des, cu atât ne va fi mai ușor să ne iubim pe noi înșine. Bunătatea este prima caracteristică a iubirii fără de care nu am putea avea oameni în jurul nostru. De multe ori suntem tentați să răspundem cu bunătate doar celor ce ne dau asta în schimb, însă trebuie să învățăm să o oferim chiar și celor mai ghinioniști. Astfel, viața ta cât și viața lor vor prinde alte rădăcini și vor reuși să ridice un copac mult mai frumos al vieții. 
Chapman ne vorbește și despre acceptarea oricărui individ și blamarea celor care nouă ne par inferiori. De exemplu, am spune despre un om ce lucrează la serviciul de salubrizare că ne este inferior nouă iar noi suntem mult mai înstăriți, însă noi nu știm cum a ajuns acel individ acolo, poate el practică această meserie cu dragoste sau poate acesta este singurul job unde s-a putut angaja pentru a-și hrăni familia. În acest sens, autorul propune un exercițiu: notați în fiecare zi faptele bune la care sunteți martori. Niciodată nu ne dăm seama cât bine se produce în lume iar dacă notăm tot ceea ce vedem, vom fi uimiți de câtă bunătate există. Dacă am reuși să ne ridicăm nivelul de dragoste oferită celor ce ne înonjoară vom vedea că și noi la rândul nostru ne vom simți mult mai bine. Avem atâtea ocazii de a arăta că ne pasă: la locul de muncă, pe stradă, la magazin, ba chiar și într-un mijloc de transport și chiar dacă pentru noi a ajuta un coleg cu o problemă nu înseamnă mare lucru, pentru el poate însemna de 10 ori mai mult.
Cartea își propune să ne schimbe perspectiva asupra vieții și să înțelegem că într-ajutorarea este un gest natural iar iubirea trebuie să fie prezentă oriunde ne-am afla și în orice am face, pentru că știm că dacă un gest nu este făcut din dragoste, nu va fi dus la bun sfârșit.


sus