Despre Gellu Naum
Poet suprarealist, eseist, dramaturg, prozator şi traducător, Gellu Naum s-a născut în Bucureşti pe 1 august 1915. Tatăl său a fost Andrei Naum, poet romantic, căzut pe front la Mărăşeşti, iar mama sa Maria Naum născută Rosa Gluck. A studiat la liceul Dimitrie Cantemir din capitală, perioadă în care începe să scrie poezie. Debutul literar şi-l face în revista Cuvântul. Îşi continuă studiile la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, în perioada 1933-1937, după care pleacă la Paris pentru a se dedica mai aprofundat filosofiei la Sorbonna. Aici ia contact cu suprarealismul promovat de grupul lui Andre Breton. Întors în România, face parte, alături de Paul Păun, Virgil Teodorescu sau Gherasim Luca, dintr-un grup suprarealist român care activează intens în perioada 1945-1947, după care regimul comunist suprimă orice altă formă de exprimare literară sau artistică ce nu convenea ideologiei. Gellu Naum participă la cel de-al Doilea Război Mondial, însă este lăsat la vatră în 1944 din motive medicale.
Scrie literatură pentru copii, printre care cel mai cunoscut text este Cartea cu Apolodor, şi cărţi de literatură politico-ideologică pro-socialistă. Traduce mult din autori ca Franz Kafka, Denis Diderot, Stendhal, Samuel Beckett, ceea ce îi asigură veniturile necesare supravieţurii, el fiind interzis ca autor. Din 1968 începe să scoatăla lumină şi să tipărească lucrări, regimul adoptând o strategie mai permisivă. Publică Athanor, apoi Copacul-animal, Tatăl meu obosit, devenid cunoscut pe plan literar odată cu textul Zenobia, apărut în 1985. Este invitat apoi să conferenţieze in Germania, Franţa, Elveţia, Olanda şi fiind distins cu premii, printre care Premiul Uniunii Scriitorilor din România în 1986. Scrie în acelaşi gen până la sfârşitul vieţii, murind pe data de 29 septembrie 2001, la Bucureşti. Gellu Naum este considerat ultimul mare suprarealist al lumii.