Gellu Naum - Zenobia

Cartea Zenobia scrisă de Gellu Naum, a apărut în primă ediție în anul 1985. Un magnific poem autobiografic sub formă de proză, cu rădăcini puternice în suprarealism, care se dovedește a fi perfect eligibil pentru postura de capodoperă a postmodernismului românesc.

Zenobia, numele pe care-l primește o necunoscută care apare providențial în universul lui Gellu, va reuși să-l facă pe acesta să atingă o treaptă înaltă a elevării personale și să-și epuizeze etapele de frământări și incertitudini existențiale.

Ea e femeia din perechea primordială: el îi dă un nume, ea este cea fără de care el nu poate evolua. Comportamentul ei are o legătură ancestrală cu universul, de factură ritualic-religioasă: îi citeşte gândurile şi îl mustră pentru lipsa de încredere în sine, îl completează și îl desăvârșește. 

Personal, cel mai mult mi-a plăcut o anume teorie din capitolul 5, Ultima întâlnire a lui Dante cu Beatrice pe o ceaşcă de cafea fabricată în Suedia. Aici transpare ideea morţii iubirii, potrivit căreia marile amoruri zugrăvite de literatură sunt false, cu excepţia câtorva perechi "alese" să păstreze dragostea în univers, iar unica iubire care există cu adevărat este cea de sine. 

Pe scurt, cum spunea cineva, Zenobia este o carte despre tot ce crezi că ştii despre iubire, când nu știi, de fapt, nimic.

Cartea trebuie derulata cu incetinitorul, mangaiata cu privirea, reluata. Cititorul care ramane in afara copertii este exclus din joc: Zenobia este pentru cei dispusi sa intre in pagina si sa se amestece printre personaje. Istoria nespus de frumoasa a Zenobiei are coerenta speciala a visului pe care doar in vis o poti descifra deplin.