Poet, publicist și prozator, George Topîrceanu a fost membru corespondent al Academiei Române. Își începe școala primară la București, iar, mai târziu, se înscrie la Colegiul Matei Basarab. Se arată fățiș interesat de literatură clasică și istoria străbunilor, dar nu știe încă ce drum să apuce. Spre terminarea liceului, se angajează funcționar la Casa Bisericii, unde rămâne o bună bucată de vreme. Primele încercări literare datează din perioada liceului, când scrie poezii și proză scurtă, pe care le publică în gazeta școlii sub pseudonimul G. Top.
Angrenat în viața culturala și pendulând între Iași și București, începe să scrie la un jurnal, pe care îl va publica în anii bătrâneții. Pornește într-o călătorie interesantă în jurul Europei și cunoaște oameni și locuri ce îi vor servi drept sursă de inspirație. Zăbovește la Sofia și, mai apoi, petrece o primăvară la Viena, unde exploatează izvoarele istorice austro-ungare.
Întreține o corespondență interesantă cu Garabet Ibrăileanu și, sub influența acestuia, publică câteva articole cu tentă politică. Izbucnirea Primului Război Mondial îi încurcă planurile lui Topîrceanu, iar creația sa literară stagnează. Mobilizat, ajunge să participe la campania din Bulgaria pentru ca, mai apoi, să revină la viața simplă de la București. Ororile războiului și sărăcia sunt câteva elemente care îl vor marca pretutindeni.
După această perioadă, Topîrceanu renunță la romantismul desuet și la metaforele simple. Își îndreaptă astfel atenția spre o exprimare mai profundă și reușește să surprindă publicul.
„Balade vesele și triste”, „Migdale amare” sau „Scrisori fără adresă” sunt doar câteva dintre cele mai apreciate scrieri ale poetului. Acum, spre vârsta maturității, Topîrceanu își găsește inspirația și își definește stilul. Astfel, poezia lui Topîrceanu este simplă, dar atât de complexă. Personajele sale sunt fie oameni, fie vietăți, iar natura este întotdeauna cadrul în care se desfășoară intriga. Poetul pune mare accent pe relația dintre om și pământ, pe legătura dintre real și metafizic. Așadar, la Topîrceanu totul se desfășoară într-o armonie superbă, într-o relația de interdependență. Notele de tristețe se îmbină frumos cu melancolia și veselia, iar tabloul final este de-a dreptul fascinant.
Poetul se ține departe de politică și își păstrează părerile doar pentru sine, evită pe cât posibil să intre în mizeria întreținută de regimul comunist. Târziu, în anii bătrâneții, va declara că a fost adesea îndrumat să scrie proză politică, dar a refuzat.
Poeziile lui Topîrceanu vor fi adaptate pentru piese de teatru, iar elevii îl vor studia pe poet încă din clasele primare. Poetul obține premii importante și este tradus în mai multe limbi străine. Numele lui Topîrceanu urcă alături de cei mai mari autori ai României, iar moștenirea culturală lăsată de acesta este incredibilă.
În rafturile anticariatului nostru sunt disponibile mai multe ediții ale operei lui Topîrceanu, după cum urmează: Cartea Românească (1987), Minerva (1986), Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1953).