Despre Gheorghe Gheorghiu-Dej
Născut pe 8 noiembrie 1901 la Bârlad, fiu al lui Tănase şi al Anei Gheorghiu, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost lider al Partidului Comunist Român, prim-ministru al ţării între anii 1952 şi 1955 şi preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române din 1961 până în 1965. După Primul Război Mondial a devenit revoluţionar, intrând în rândul comuniştilor, aflaţi în ilegalitate atunci, în 1930. Pentru implicarea în greva muncitorilor de la uzinele CFR Griviţa a primit o pedeapsă de 12 ani muncă silnică, însă a evadat din închisoare în august 1944 şi a fost numit secretar general, adică liderul oficial, al Partidului Comunist odată cu evenimentele de la 23 august 1944. Până în 1946 a fost pus în funcţia de ministru al comunicaţiilor, în perioada aceasta având un rol important în a-l da la o parte pe Nicolae Rădescu din poziţia de prim ministru şi a constitui un grup exclusiv de comunişti la conducerea ţării. A anihilat toate partidele istorice şi a participat la forţarea abdicării lui Mihai I de pe 30 decembrie 1947. A urmat indicaţiile sovieticilor, canalizând dezvoltarea industriilor în direcţia impusă de aceştia, iar în 1952 a devenit prim-ministru, adoptând politici economice şi relaţii cu lumea occidentală, care avea altă abordare a intereselor ei în România. În 1950 a semnat decretul de înfiinţare a lagărelor de muncă menite torturării celor care se opuneau regimului, iar în 1952 a semnat rezoluţia care instituia şi pedepsele cu domiciliu forţat sau exil intern pentru cei care nu ajunseseră în coloniile de muncă - aici erau incluşi nu doar studenţii sau oricine ar fi vizitat vreo bibliotecă străină sau ar fi ascultat vreun post de radio străin, ci şi, de exemplu, rude de sex feminin ale foştilor legionari sau artiştii care nu se supuneau directivelor comuniste în creaţia lor. În 1952 i s-a permis să îi înlăture de la conducerea partidului pe comuniştii vechi - Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu. În 1955 Gheorghe Gheorghiu-Dej a renunţat la poziţia de prim-ministru, dar în 1961 a ocupat funcţia echivalentă de preşedinte al Consiliului de Stat.
La doi ani Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost înfiat de un unchi din Moineşti, judeţul Bacău, unde a făcut şcoala primară, lucrând apoi într-o fabrică de cherestea, apoi la o ţesătorie şi cu meşteri dogari din Piatra Neamţ şi Moineşti. În continuare a devenit electrician, studiind la societatea petrolieră Steaua din Moineşţi, lucrând apoi la Galaţi, Câmpina, Dej, în ultimul oraş ajungând în urma unui transfer disciplinar făcut din cauza acuzaţiilor de agitaţie comunistă, de acolo şi luându-şi porecla adăugată numelui. A fost căsătorit şi a avut două fiice, una dintre ele actriţă în perioada comunistă. Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit pe 19 martie 1965 de cancer la plămâni.