Despre Gheorghe I. Bratianu
Om politic, istoric si profesor universitar roman, Gheorghe Bratianu s-a nascut la 21 ianuarie 1898. Arestat in anul 1950 de autoritatile comuniste, si-a gasit sfarsitul la renumita inchisoare Sighet. Parintii sai au fost Ion I. C. Bratianu si principesa Maria Moruzi-Cuza, a carei mama era vaduva lui Alexandru Al. Cuza, fiul lui Alexandru Ioan Cuza. In anul 1916 a sustinut examenul de bacalaureat la Iasi, iar in vara aceluiasi an l-a vizitat pentru prima oara pe istoricul Nicolae Iorga, acesta din urma fiind cel care i-a publicat primul studiu, in Revista istorica.
La 15 august 1916, dupa ce Romania a intrat in razboi, s-a inrolat voluntar, fiind incorporat la Regimentul 2 Artilerie. In perioada 10 octombrie 1916 - 31 martie 1917 a urmat cursurile solii de ofiteri de rezerva de artilerie, la Iasi, iar la 1 iunie 1917 era avansat la gradul de sublocotenent. In vara anului 1917 a fost ranit in luptele de la Ciresoaia, iar dupa insanatosire a ajuns din nou pe front, in Bucovina. Experienta de pe front si-a expus-o in cartea File rupte din cartea razboiului.
In anul 1918, dupa ce a fost lasat la vatra, a urmat calea studiilor pentru a se afirma ca savant istoric. S-a licentiat in drept la Universitatea din Iasi (1919), in litere - la Sorbona, Franta (1921), si a devenit doctor in filosofie la Universitatea din Cernauti (1923) si doctor in litere (istorie medievala), tot la Sorbona, in Franta (1929).
In anul 1924 a devenit profesor titular la Catedra de istorie medievala la Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Iasi. A ramas in aceasta functie pana in 1940, cand a fost transferat la Universitatea din Bucureşti, in locul lui Nicolae Iorga, pensionat la limita de varsta, anul urmator fiind numit decan al Facultatii de Litere. Doi ani mai tarziu a fost numit membru titular al Academiei Romane. Intre 1935-1940 a indeplinit si functia de director al Institutului de Istorie Universala din Iasi, urmand sa fie si la carma Institutului de Istorie Universala Nicolae Iorga din Bucuresti (1941-1947).
In anul 1926 s-a alaturat Partidul Nasional Liberal si, treptat, a devenit o voce activa in cadrul PNL, in special in randul tinerei generatii, insa problema restauratiei carliste va genera aparitia diviziunii la nivelul elitei partidului. Cu o atitudine diametral opusa fata de politica PNL, care se opunea cu inversunare revenirii in tara a principelui Carol si proclamarea acestuia ca suveran, Bratianu l-a asigurat de sprijinul sau total pentru anularea actelor de la 4 ianuarie 1926. Obtinand sprijinul tuturor partidelor, cu exceptia PNL, Carol a fost proclamat rege al Romaniei la 8 iunie 1930. Ca urmare a atitudinii sale, Gheorghe Bratianu a fost exclus din partid.
Drept urmare, la 15 iunie a anuntat infiintarea propriei formatiuni politice pe care a denumit-o tot Partidul National Liberal. Comportamentul regelui Carol al II-lea in arena politica il va determina pe istoric sa revina in sanul PNL. In planul politicii externe, Gheorghe I. Bratianu a fost un adversar hotarat al unei aliante cu URSS si a fost convins de faptul ca o alianta cu Germania nazista ar fi un lucru benefic pentru Romania. Regele Carol al II-lea a scris in jurnalul sau ca istoricul Gheorghe I. Bratianu era „marele apostol al intelegerii cu Germania”.
Dupa 23 august 1944 a inceput sa traga ponoasele de pe urma atitudinii sale politice si stiintifice anti-rusesti/sovietice. In 1947 a fost suspendat de la Universitate si de la directia Institutului de Istorie Universala Nicolae Iorga. I se va fixa domiciliu fortat si i se va interzice sa aiba contacte externe. In aceasta perioada de arest la domiciliu, Gheorghe I. Bratianu va termina volumul despre Istoria Marii Negre.
La 9 iunie 1948, odata cu reorganizarea Academiei Romane, care işi schimba denumirea in Academia Republicii Populare Romane, a pierdut si calitatea de academician, precum alte 97 de personalitati stiintifice si culturale romanesti. In noaptea de 7/8 mai 1950 a fost arestat si intemnitat la Penitenciarul pentru detinuti politici de la Sighetu Marmatiei, unde, fara a fi fost vreodata judecat si condamnat, a murit in noaptea de 23/24 aprilie 1953. Pe placa funerara de la Biserica Florica, familia sa a pus urmatoarea inscriptie: "Au murit la Sighet, neclintiti in credinta lor.”
Opera: Conceptiunea actuala a istoriei medievale (1924); Criza ideii de progres (1928); Liberalism si democratie, 1835 (extras din „Libertatea”, 1935); Une nouvelle histoire de l’Europe au Moyen Age (1937); Une enigme et un miracol hystorique: le peuple roumain (1937); La Mer Noire. Des origines a la conquete ottomane, Societas Academica Dacoromana, „Acta Historica”, IX, Monachi 1969 (Marea Neagra. De la origini pana la cucerirea otomana - 1988; revizuita in 1999); Originile si formarea unitatii romanesti (1998).