Gheorghe Schwartz s-a născut pe 16 septembrie 1945 în orașul timișorean Lugoj. Tatăl său era funcționar iar mama sa era profesoară de pian, însă el nu a ales o cale asemănătoare. Școala și liceul le urmează pe plan local, apoi pleacă la Facultatea de Istorie-Filozofie, secția defectologie, la Universitatea Babeș-Bolyai. După absolvire se mută la Arad unde mai întâi este profesor și apoi director al Școlii Speciale. Timp de aproape 40 de ani durează această etapă, din 2002 primind funcția de profesor universitar de psihologie și filosofie la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. Un an mai târziu devine și decan la Facultatea de Științe Umaniste și Sociologie din aceeași instituție. Din 1990 începe să scrie articole în diverse publicații și timp de patru ani a ocupat funcția de consilier șef la Inspectoratul pentru cultură al județului Arad.
În 1972 publică prima sa carte, Martor, ce a fost primul roman din aproape zece publicate. Pe plan științific, prima carte apare în 2005 și poartă titlul de Filosofia limbajului în spiritul psihologiei transversale.
Cartea "Fundamentele psihologiei speciale" a apărut la editura Universității Aurel Vlaicu Arad în anul 2009, ediție ce a fost urmată de editura Institutul European în 2014.
În România, psihologia specială este un subiect ce nu este tratat cu prea mare seriozitate. Autismul, ADHD-ul, CES-ul sau tulburările asociate sunt descrise cu mare grijă pentru ca oricine să înțeleagă. Nu este neapărat o carte dedicată celor ce studiază în domeniu, ci mai degrabă celor ce vor să afle părerea unui specialist. Pe lângă vastele descrieri, avem și partea de diagnosticare, tratament și instruire, așa că absolut totul este pus pe tavă. Cum la noi în țară cândva erau școli speciale, era foarte util, acum însă această carte este dedicată psihologilor și pedagogilor din ce au de a face cu ei.