Giovanni Papini - Chipuri de oameni

Giovanni Papini s-a născut pe 9 ianuarie 1881 în orașul italian Florența în familia unui fost soldat republican. Dragostea familiei nu prea a fost prezentă în viața sa așa că pentru a umple acest gol, a început să citească foarte mult încă din copilărie. La 17 ani devine institutor și bibliotecar iar un an mai târziu înființează cu prietenii săi  formațiunea "Liberi cugetători" ce avea tendințe anarhice și idealiste. Trei ani mai târziu începe să coopereze cu revista "Il Leonardo" unde va scrie articole despre marii filosofi ai Europei. În același timp va fi redactor pentru "Il Regno", o revistă naționalistă unde acesta a reușit să se lanseze. Publică Tragicul cotidian, apoi prima carte filosofică Amurgul filosofilor în 1906. În 1911 publică împreună cu Giovanni Amendola revista "L'anima" ce va deveni rapid dovada futurismului florentin. Se va distanța de acest curent odată cu anii și va fi dovedit în cartea Memoriile lui Iddio ce va exprima cu brutalitate nihilismul și anticreștinismul din el. A început să își caute religia și a devenit catolic, cu această ocazie publicând Viața lui Hristos ce a avut un succes enorm în întreaga lume. În următorii ani se va alătura mișcării fasciste și va deveni unul dintre scriitorii oficiali ai regimului. În 1937 când va publica "Istoria literaturii italiene" va scrie pe primele pagini o dedicație pentru Benito Mussolini. După Al Doilea Război Mondial a început să i se reproșeze faptul că este un susținător al fasciștilor însă asta nu i-a schimbat opinia politică. Era susținut de catolicii tradiționaliști și a continuat să publice, iar ceea ce nu a reușit în timpul vieții, au publicat ei post mortem. Papini își are sfârșitul pe 8 iulie 1956 în orașul natal și va rămâne în istorie ca un scriitor, activist, filosof și istoric ce a reușit să schimbe pe alocuri cultura italiană.

Colecția de povestiri "Chipuri de oameni" a fost publicată pentru prima dată în limba italiană în anul 1940. În limba română apare în 1995 la editura Corint, ediție ce va fi urmată de cea din 2005.

Papini era un observator, și cu această ocazie s-a gândit să își noteze cum diferiți oameni își trăiesc viața. Treisprezece povestiri cu personaje principale diferite, poeți, filosofi sau vânzători, cu toții au avut șansa de a avea propriul capitol. Cu o tentă filosofică și parabolică, autorul reușește să ne introducă într-o lume dispărută de mai bine de câteva secole.