Romanul “Afinitățile elective”, “Die Wahlverwandtschaften”, în limba germană, de Johann Wolfgang Goethe, a apărut în anul 1809 la editura J. G. Cottaische Buchhandlung, din Berlin. Este al treilea roman din palmaresul literar al marelui poet și gânditor german, opera având pe lângă iubirea și o altă conotație ce ține de legile naturii și de chimie, toată relația care apare între personaje, fiind asemănată cu un proces chimic denumit “attractio electiva”.
În România, romanul apare în anul 1975, la editura Minerva, din București, făcând parte din colecția Biblioteca pentru toți, având o traducere realizată de Eugen Filotti.
Printre alte edituri care au publicat romanul, putem aminti de editura Univers, din colecția Clasicii Literaturii Universale, 1978, în format broșat, editura Rao, din colecția Rao Clasic, 2000 și 2018, în format cartonat, cu supracopertă sau editura Polirom, din colecția Top 10+, 2013, în format broșat.
Johann Wolfgang Goethe s-a născut la data de 28 august 1749, în Frankfurt pe Main, pe atunci plasat în Sfântul Imperiu Roman, astăzi în Germania, fiind un însemnat poet, scriitor, gânditor, om de știință, avocat sau diplomat german, unul dintre cele mai de seamă personalități ale culturii mondiale, autor al unor opere celebre pe tot mapamondul.
Goethe crește într-o familie bună, tatăl acestuia fiind un înalt funcționar, însă având parte de o copilărie măcinată de boală, frații și surorile acestuia pierzând lupta cu viața încă de la vârste fragede.
Din 1756 urmează cursurile unei școli publice, unde învață mai multe limbi pe lângă limba maternă, limbi ca greaca veche, ebraica, franceza sau italiana, studiind pe de altă parte și instrumente muzicale ca pianul și violoncelul.
Este atras încă de mic de literatură, având acces la vasta bibliotecă a tatălul său, fiind, pe de altă parte atras și de teatru, fiindcă anual în casă avea loc un teatru de păpuși.
Primul volum publicat este unul de versuri, în anul 1769, având numele “Neue Lieder”, “Cântece noi”, pentru ca mai apoi de la începutul anilor 1770, să înceapă să scrie eseuri, teatru, romane sau nuvele, cu care rămâne și astăzi în pecepția universală.
Printre cele mai importante opere ale autorului, putem aminti de "Die Leiden des jungen Werthers" - “Suferințele tânărului Werther”, 1774, "Wilhelm Meisters Lehrjahre" - “Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister”, "Wilhelm Meisters Wanderjahre" - “Anii de peregrinare ai lui Wilhelm Meister” sau “Faust”, 1808.
Romanul “Afinitățile elective” de Johann Wolfgang Goethe, reprezintă o operă care se așează în mijlocul procesului de maturizare artistică și literară a lui Goethe, conturând mai degrabă a doua parte a vieții autorului, având aici o operă care se delimitează de scrierile clasice, mergând spre ideea de modernitate, astfel că marele gânditor aprofundează în conturarea acestui roman un proces amplu derivat din chimie, proces pe care îl așează în centrul unui univers literar, în speță în universul iubirii, în universul relaționării dintre oameni, având la bază o experiență cât se poate de reală din viața autorului, acesta afirmând la un moment dat că : („nu cuprinde niciun rând care să nu fi fost trăit dar, de asemenea, nici un rând așa cum a fost trăit”).
Romanul are la bază un anume paralelism între personaje și persoanele reale din viața autorului, astfel avem relația dintre Christiane Vulpis, soția lui Goethe și alte două femei care apar în viața acestuia, anume Minna și Bettina, două firi diametral opuse, care se confundă în roman cu Charlotte și Otillia, iar însuși Goethe, cu Eduard.
Pe scurt cuplul Eduard și Charlotte, două persoane care ajung să trăiască fără a se cunoaște cu adevărat, realizează un soi de experiment, primind în casa lor două persoane, pe Ottilie, nepoata lui Charlotte, fire inocentă și pe căpitan, un vechi prieten de-al lui Eduard.
Ideea de bază, ca un laitmotiv al operei apare în capitolul IV, când se află că Charlotte și Eduard, fuseseră căsătoriți înainte, despărțindu-se după ce viața lor deveniseră monotonă și după mai mulți ani în care cei doi au ajuns la o maturitate, decid să își unească din nou destinele și să facă acest experiment având la bază forța de atracție dintre elemente sau între persoane, între spirite și între substanța care stă la baza romantismului.
Goethe aprofundează toată această teorie, spunând că la fel ca legea din chimie, două substanțe, în speță oameni, care par moarte sentimental, sunt în esență întotdeauna gata să se absoarbă și să se distrugă reciproc devenind un tot schimbat, deoarece aici intervine rațiunea și sensibilitatea, două elemente de bază în conturarea unei iubiri absolute.
Opera a fost ecranizată în anul 1996, fiind regizată de Paolo Taviani și avându-i în prim plan pe actorii Isabelle Huppert, în rolul Charlottei sau pe Jean-Hugues Anglade, în rolul lui Eduard.