Despre Hannah Arendt
Hannah Arendt (n. 14 octombrie 1906, Hanovra, Germania - d. 4 decembrie 1975, New York, SUA) a fost teoretician si filozof politic.
Fiica lui Paul Arendt, inginer, si a Marthei Cohn, practica muzica. Arendt a crescut la Hanovra, Germania, si la Konigsberg, Prusia (acum Kaliningrad, Rusia).
In 1924 a studiat filozofia la Universitatea din Marburg, la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg si la Universitatea din Heidelberg; In 1928 a obtinut un doctorat in filozofie la Heidelberg. La Marburg a inceput o relatie romantica cu profesorul ei, Martin Heidegger, care a durat pana in 1928.
In 1933, cand Heidegger s-a alaturat Partidului nazist si a inceput sa implementeze politici educationale naziste ca rector al Freiburgului , Arendt a fost nevoita sa fuga la Paris.
In 1940 s-a casatorit cu Heinrich Blucher, profesor de filozofie. In 1941 a fugit iar din calea nazistilor, imigrand impreuna cu sotul ei in Statele Unite ale Americii.
Arendt s-a stabilit in New York si a devenit director de cercetare al Conferintei privind relatiile evreiesti (1944 - 1946), redactor sef al Schocken Books (1946 - 1948) si director executiv (1949–52) al Jewish Cultural Reconstruction Inc., care a cautat sa salveze scrierile evreilor dispersate de nazisti.
In 1950, Arendt a reluat legatura cu Heidegger, iar in eseurile si prelegerile ulterioare ea l-a aparat afirmand ca implicarea lui nazista a fost „greseala” unui mare filozof.
In 1951 a fost naturalizata ca cetatean american.
Reputatia lui Arendt ca principal ganditor politic a fost stabilita de lucrarea ei, Originile totalitarismului (1951), care a tratat antisemitismul din secolul al XIX-lea, imperialismul si rasismul.
Din 1963 pana in 1967 a predat la Universitatea din Chicago si, ulterior, la New School for Social Research din New York.
Conditia umana, publicata in 1958, a fost un tratat larg si sistematic a ceea ce Arendt numea vita activa (din latina: „viata activa”). Ea a aparat idealurile clasice de munca, cetatenie si actiune politica impotriva a ceea ce ea considera o obsesie decazuta pentru simpla bunastare. Ca majoritatea lucrarilor sale, ea datora foarte mult stilului filosofic al lui Heidegger.
Studiul lui Arendt asupra totalitarismului nazist a capatat un nou accent atunci cand a participat la procesul infamului criminal nazist Adolf Eichmann din Israel, in 1961.
Crezand ca ea a ridicat mai multe intrebari decat a raspuns cu portretul ei despre Eichmann, Arendt si-a propus sa exploreze filosofic gandirea si banalitatea lui. Din aceasta cautare a aparut o lucrare publicata postum in doua volume, Viata mintii (1977, 1978).
Genialele prelegeri ale lui Arendt tinute la Universitatea din Chicago (1963–1967) si la New School for Social Research din New York City (1967–1975) au inspirat nenumarati studenti in gandire sociala, filozofie, studii religioase si istorie.
Arendt a fost onorata de-a lungul vietii sale de o serie de premii academice. Frecvent atacata pentru judecati controversate si uneori ciudate, Hannah Arendt a murit asa cum a trait, o interpreta originala a naturii umane in fata dezastrelor politice moderne.