Hans Christian Andersen - Craiasa zapezii

Hans Christian Andersen s-a născut la 2 aprilie 1805, la Odense, Danemarca și a decedat la 4 august 1875, la Copenhaga, Danemarca, din cauza unui cancer la ficat. El a fost scriitor danez, poet și dramaturg, însă cunoscut în principiu pentru basmele sale. El semna cu "H. C. Andersen", refuzând să semneze altfel. După moartea sa, o parte dintre editurile serioase alături de care a lucrat i-au respectat dorința și după deces. El este autorul basmelor cu care multe generații au crescut. O parte din titlurile cele mai cunoscute sunt "Crăiasa zăpezii", "Mica sirenă", "Hainele cele noi ale Împăratului", "Fetița cu chibrituri", "Rățușca cea urâtă", "Soldățelul de plumb", "Prințesa și bobul de mazăre", „Degețica”. Basmele sale se bucură și astăzi de publicarea în milioane de exemplare în întreaga lume, iar de-a lungul timpului au fost traduse în peste o sută de limbi. În timpul vieții a fost aclamat pentru că a adus atât de multă bucurie copiilor din întreaga Europă și a fost chiar celebrat de Casa Regală daneză pentru asta. În Danemarca se vehicula ideea că H .C Andersen ar fi fost fiul nelegitim al regelui, asta datorită faptului că regele a manifestat un interes personal pentru Andersen și a plătit pentru educația acestuia. După moartea tatălui său, pentru a reși să se întrețină singur, a lucrat ca ucenic de țesător și ca ucenic de croitor. Mai târziu s-a angajat la o fabrcă de țigări și a devenit victima bullying-ului între colegii lui, fiind numit „fată”. La 14 ani s-a mutat la Copenhaga, dorind să se angajeze ca actor la teatru și datorită timbrului său cald și plăcut, a fost angajat la Teatrul Regal Danez, însă, îndată ce vocea i s-a schimbat, cariera lui de actor a luat sfârșit. Adolescența nu a fost ușoară pentru el, trecându-l printr-un lung șir de întâmplări nefericite, însă care l-au motivat mai târziu să învețe la un nivel aproape fluent limbile engleză, daneză și germană și limbile scandinave. Cunoștea, de altfel și limbile clasice, greaca și latina, iar ulterior a învățat și franceza și italiana. În anul 1847 a călătorit pentru prima dată în Anglia, fiind invitat de Contesa de Blessington la una dintre pretrecerile sale în care oameni din lumea mondenă și intelectualii se întâlneau și discutau. La una dintre aceste petreceri l-a întâlnit pe Charles Dickens. La zece ani distanță a revenit în vizită în Anglia, la Dickens unde a stat timp de cinci săptămâni, iar apoi corespondența dintre cei doi s-a întrerupt la alegerea lui Dickens, iar Andersen nu a reușit niciodată să înțeleagă ce s-a întâmplat. Despre orientarea sexuală a lui H. C. Andersen există doar speculații, căci el a fost singur mereu, deși tânjind și după femeie și după bărbați, acest lucru poate fi datorat inclusiv din pricina vieții pline de singurătate pe care o ducea. El a primit premii precum: „Ordinul Vulturul Roșu Clasa a III-a”, „Prometheus Award – Hall of Fame”, „Ordinul Dannebrog”, „Ordinul bavarez Maximilian pentru științe și arte”, „Golden Paintbrush”, „Ordinul Steaua Polară”.

Cartea „Crăiasa Zăpezii” o regăsim și azi la editurile: „Editura pentru Literatură” (1965), „Ion Creangă” (1974), „Valeriu” (1994), „ErcPress” (2001). Basmul a fost publicat în anul 1845 în volumul „Nye Eventyr. Første Bind. Anden Samling”.

Acțiunea este împărțită în șapte povestiri. Istorioara se desfășoară cam așa: Diavolul se transormă într-un vrăjitor și creează o oglindă magică care reflecta părțile rele din oameni și din natură. Bucuros de noua lui „jucărie”, vrea să urce oglinda în ceruri, dar îi alunecă printre degete și cade pe pământ, spărgâdu-se în milioane de bucăți, iar cioburile ajung să fie împrăștiate în toată lumea și ajung să intre în inimile și în ochii oamenilor. Kai și Gerda se jucau atunci când era cald într-o mică grădiniță cu flori, costruită pe streașina casei. Într-o zi, uitându-se într-o carte cu imagini, lui Kai îi intră un ciob în inimă și unul în ochi. Gerda se sperie și începe să plângă, iar băiatul, schimbându-și brusc comportamentul, începe să o mustreze. De la acest eveniment, Kai devine din ce în ce mai dezinteresat de prietena lui și interesat de orice alte activități care nu o includ pe ea. Iarna iese să se dea cu sania împreună cu un grup de băieți, iar în timpul activității își prinde sania lui de o sanie care trece pe acolo, o sanie albă, mare, care în loc să îl plimbe pe străzi, iese in oraș și îl răpește. Gerda crede că prietenul ei a murit. Primăvara merge să întrebe râul dacă ceea ce simte este adevărat, însă nu primește răspuns, așa că pornște în căutarea lui pe râu în jos până ajunge la casa unei femei bătrâne care o găzduiește și pieptănând-o cu un pieptene de aur, o vrăjește pe fată să-l uite pe Kai, însă vraja va fi ruptă de un trandafir din pălăria bătrânei, iar Gerda fuge mai departe în căutarea inițială. Pe drum întâlnește un corb care îi spune că prietenul ei se află la curtea unei prințese care își caută pețitor. Ajunsă acolo, își dă seama că nu este vorba despre Kai al ei și începe să plângă, deznădăjduită. Plânsul ei o trezește pe prințesă și Gerda se vede nevoită să își spună povestea, iar în semn de ajutor primește o caleașcă de aur pentru a-și putea continua căutarea. Ajunge într-o pădure deasă unde este jefuită de niște tâlhari și luată drept ostatic de fiica unuia dintre ei și o obligă să doarmă alături de ea și de păsările sale. Seara, porumbeii fetei de tâlhari îi spun că l-au văzut pe Kai în caleașca Crăiesei Zăpezii când era încă mic. Dis-de-dimineață, Gerda îi mărturisește tot fetei de tâlhar și o convinge să îi vină în ajutor. Fata de tâlhar își eliberează renul, luându-i zgarda de fier de la gâtul acesuia și îi înmânează renul Gerdei care o va duce până în Laponia. În călătoria sa mai trece prin casele a două femei care o hrănesc și îi aduc noutăți, iar în cele din urmă, Gerda ajunge la destinație. Văzându-l pe Kai, fuge să îl sărute, dar acesta o tratează cu indiferență și răceală. Când Gerda începe să plângă, gheața din sufletul lui Kai se topește, ei se sărută și pleacă împreună spre casă.