Haralamb Zincă este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori pe care România i-a oferit literaturii universale. Operele sale sunt pline de farmec, populate de fel și fel de personaje și cu o acțiune care stă să explodeze la fiecare pas. Inspirându-se din Agatha Christie sau Gaston Laroux, Zincă își construiește propriile personaje și le oferă roluri importante și pline de suspans.
Personajele lui Zincă sunt complexe, pline de tact și menite să ne determine să urmărim acțiunea cu atenție de la un capăt la altul. Deși poveștile lui Zincă seamănă între ele, fiecare are o sclipire diferită, un mobil diferit și o acțiune altfel concentrată. Astfel, cu fiecare manuscris suntem surprinși și încântați să urmărim jocul literar gândit de românul de geniu. Scrierile sale vor fi traduse în mai multe limbi de circulație internațională și se vor epuiza masiv de pe rafturile librăriilor din țara noastră. Zincă este un vizionar complex, iar, pe lângă suspansul pe care îl surprinde, are talentul de a evoca viața dură din perioada comunismului. El surprinde, așadar, o schimbare de idei și mentalități și evocă, mai apoi, dezvoltarea societății românești după 1989.
„O invitație după miezul nopții” este un roman tipic polițist, menit să aducă suspansul la cote maxime și să determine audiența să urmărească întreaga acțiune cu sufletul la gură. Astfel, Zincă alege atent personajele și lucrează înțelept la povestea sa. O crimă, un alibi și mai multe personaje implicate într-o rocadă fără de sfârșit – așa debutează scrierea de față.
Lucrurile se complică pe parcurs și apar din ce în ce mai multe personaje, care vor juca un rol vital în desfășurarea acțiunii. Opera se concentrează atât pe fapta violentă cu care debutează romanul, cât și pe ce se petrece în jurul acesteia. Cumva, suntem prinși într-un carusel al emoțiilor și asistăm la o nebunie literară fără precedent. Detectivul însărcinat să afle răspunsurile și să dezlege acest mister intră într-un bucluc serios și este obligat să apeleze la tot soiul de tertipuri pentru a afla adevărul.
Treptat, suntem atrași într-un cerc vicios și urmărim cu interes o desfășurare de forțe fără precedent. Va reuși oare detectivul nostru să lămurească ancheta? Îl va prinde pe suspect? O scrisoare ciudată își face apariția și dă peste cap toate socotelile poliției. Tot ce știam până atunci se duce de râpă, iar povestea scapă de sub control. Lucrarea devine complicată, plină de fel și fel de evenimente, care mai de care mai întortocheate și mai diverse, iar autorul este prins într-un tumult narativ fără precedent.
Acțiunea se bifurcă, iar detectivul nostru este nevoit să se întoarcă în trecut pentru a încheia niște socoteli cu propriile frici și cu propriile remușcări. Romanul ne acaparează întru totul, ne surprinde și ne determină să devenim curioși să aflăm care va fi deznodământul.
Când avem impresia că o să aflăm deznodământul, lucrurile se complică, iar Zincă ne trimite în trecut, la începutul scrierii. La numai un click distanță, pe site-ul nostru, scrierea este disponibilă în mai multe ediții: București (1967), Columna (1967).