Haruki Murakami - Dupa cutremur

Cine nu îl cunoaște pe Haruki Murakami? Acest geniu care într-o perioadă atât de scurtă a reușit să ajungă în topurile internaționale, are acum 71 de ani și o viață de adolescent. L-a pasionat cititul încă de mic copil și întotdeuna a apreciat literatura vestică în locul literaturii natale. A studiat drama la Universitatea Waseda, crezând că va deveni actor, dar destinul l-a adus în fața unui bar de jazz pe care l-a susținut timp de șapte ani până și-a dat seama că viața lui depinde doar de scris. Începutul a fost remarcabil; romanul de debut ”Ascultă cum bate vântul” clasându-se pe locul I la concursul la care a participat autorul. De-a lungul vieții a câștigat numeroase premii, printre cele mai cunoscute numărându-se premiul Franz Kafka (2006) și premiul Hans Christian Andersen (2016).

Fiind publicată în anul 2000 la editura Shinehosha, ”După cutremur” este o colecție de 6 povestiri inspirate din întâmplările ce au avut loc după cutremurul din 1995 din Kobe. În țara noastră a fost publicată la editura Polirom in 2006, și încă o dată în același an în colecția Top 10+.

Ce este interesant este faptul că relatările sunt scrise la persoana a III-a, ceea ce la Murakami este ceva cu totul nou. Toate poveștile se întâmplă în februarie 1995 într-o perioadă destul de scurtă, între cutremurul din Kobe și atentatul cu bombă din Tokyo.

Pentru a intra puțin în mintea autorului și pentru a înțelege mai bine, o sa trecem în revistă două dintre capitole.

Primul capitol este despre viața lui Komura, un bărbat ce este părăsit de soția sa cu 5 zile înainte de cutremur lăsându-i doar un bilet. Prietenul său, Sasaki, îi propune să îl însoțească în Kushiro pentru a-și vizita sora și a-i lăsa un pachet. Călătoria fiind plătită, bărbatul acceptă iar ajuns la aeroport aude o poveste despre un domn ce a fost părăsit de soția sa cu puțin timp în urmă pentru că aceasta a văzut un OZN. Nu a băgat prea mult în seamă această poveste fiind prea prins în gândurile sale despre ce a putut să facă atât de rău încât să fie părăsit cu doar un bilet. Ajung la sora lui Sasaki iar după ce aceasta deschide pachetul, Komura observă că era același bilet pe care soția i l-a lăsat.

În capitolul 3, aflăm povestea lui Yoshya care își începe ziua cu stângul. Ajunge târziu la serviciu după ce cu o seară înainte au avut loc o serie de evenimente deloc prietenoase. Când schimbă liniile de metrou pentru a merge acasă a văzut un bărbat ce nu avea lobul urechii, pe care a decis să îl urmărească. El a fost învățat de mic să creadă în superstiții, așa că asta i s-a părut cea mai bună soluție. Își amintește că și tatăl său avea aceeași problemă la ureche și își amintește cât de frumoasă a fost copilăria alături de el. Îl urmărește pe bărbat până la stația Chiba unde acesta ia un taxi, dar Yoshya nu se lasă și ajung într-un final față în față.

Cartea a fost transpusă în media sub mai multe forme, după cum urmează: BBC Radio 3 a difuzat 4 dintre povestiri în 2007; Capitolul ”All god’s chidlren can dance” a fost transformat în peliculă cinematografică în același an iar ”Honey pie” și ”Superfrog save Tokyo” au fost puse în scena teatrală sub regia lui Frank Galati.