Henri Bergson - Eseu asupra datelor imediate ale constiintei

Lucrarea filosofică “Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței”, “Essais sur les données immédiates de la conscience”, în limba franceză, de Henri Bergson, a apărut în anul 1889, la editura Félix Alcan, din Paris, Franța, fiind chiar lucrarea de doctorat a autorului francez, prima operă și una dintre cele mai de seamă opere din spectrul filosofic a secolului al XIX-lea, o mare parte din conceptele desprinse de filosoful francez, fiind desprinse din vasta operă a lui Marcel Proust.

Lucrarea este structurată în trei capitole vaste, în total, impresionantul articol ce face obiectul unei teze de doctorat, însumând 180 de pagini, iar principiul care stă la baza realizării acestui material dedicat conștiinței, îl reprezintă durata, ea fiind elementul central în realizarea unei diferențe în ceea ce privește starea de fapt sau senzația.

Pentru a ajunge la această idee, la început, autorul face o trecere în revistă a ceea ce înseamnă senzație sau stare psihologică pentru ca, mai târziu, cititorul să înțeleagă ceea ce se întâmplă de fapt cu conștiința și cum ea, are tendința de a pendula între senzația dată de ego-ul nostru și starea ce se dezice de ego.

În România, lucrarea apare în anul 1992, la editura Institutului European, făcând parte din colecția Eseuri de ieri și de azi, în format broșat, iar printre alte edituri care publică opera, putem aminti de editura Dacia, 1993, în format broșat sau aceași editură a Institutului European, 1998, în format broșat.

Henri-Louis Bergson, pe numele său întreg, s-a născut la data de 18 octombrie 1859, în capitala Franței, Paris, fiind un marcant scriitor și filosof francez de origine evreiască, unul dintre marcanții filosofi dualiști, ce au creionat o față diferită conceptelor ce țin de umanitate, rațiune, ființă, materie sau stări desprinse din toate aceste concepte la un loc.

Henri crește în Paris, în sânul unei familii înstărite din punct de vedere material cât și moral, mergând la prestigioase școli încă din copilărie, studiind atât la “Liceul Bonaparte”, timp de zece ani, cât și în cadrul “Ecole Normale Supérieure”, timp de trei ani, acolo unde reușește să își ia titlul de doctor în litere și filosofie.

Mai târziu, începe să își dedice viața studiului de specialitate, fiind și profesor în cadrul “Collège de France”, din anul 1897, iar mare parte din operele marcante care l-au făcut celebru, apar după anul 1896 și se întind până spre sfârșitul anilor 1930.

Printre cele mai importante opere semnate de autor, putem aminti de “Matière et Mémoire”,”Materie și memorie”, 1896, “Le rire”, “Râsul”, 1899 sau “L'Évolution créatrice”, “Evoluția creatoare”, 1907.

Lucrarea filosofică “Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței” de Henri Bergson reprezintă un important studiu de specialitate din spectrul filosofic, ce ține de escaladarea valențelor conștiinței și a stărilor de sine stătătoare, cheia pentru anularea conștiinței, în concepția filosofului francez, fiind durata, însă o durată puțin mai nuanțată și mai refutată în acest spectru ce ține de filosofie, căci ea, poate fi asimilată ușor cu durata din spectrul fizicii sau astronomiei.

Pe lângă acest concept de durată, autorul face o introducere în scenă a unui concept direct proporțional cu conștiința și cu durata și anume senzația sau starea pe care omul o primește din partea creierului, atunci când interacționează cu un stimul din exterior, iar prin intermediul duratei de asimilare a senzației, el poate stabili dacă conștientizează un fenomen în funcție de personalitatea sa, ori se dezice de acel fenomen și nu conștientizează sau nu acceptă acel stimul sesizabil.

Bergson pune accent pe durată în această lucrare dar și pe stimuli sau pe timpul în devenire, ideea bergsiană, trecând peste conceptele desprinse în trecut de Platon sau Aristotel, concepte ce se deziceau de timp, crezând că acesta este ceva imperfect în strânsă legătură cu ființa.

Mai târziu, Hegel și Schopenhauer, reușesc să aducă timpul într-o formă mai pură, însă, acesta este cu adevărat supus unei idei neprevăzute, odată cu apariția conceptului bergsonian, prin care timpul se omogenizează cu ideea de spațiu, în timp, “fantoma spațiului”, fiind și era prezentă implacabil, iar omul ajunge să fie plasat și el în acest trio omogen.

Singurul lucru care diferențiază ființa de spațiu și timp este eul fundamental, fiecare persoană își dispersează astfel sufletul într-un spațiu pe care el însuși îl personalizează.

În concepția lui Bergson, omul are puterea de a anima spațiul și a schimba supremația conștiinței, căci ea trăiește doar din alegerea personalității fiecăruia, alegând o stare viitoare preschimbată în urma analizării unor alte stări anterioare.