Henri de Regnier - Sarpele cu doua capete

Henri de Regnier, născut la 28 decembrie 1864, la Paris, a fost unul dintre cei mai importanți poeți ai Franței de la începutul secolului al XX-lea. Și-a publicat primul volum de poezii, "Lendemains", în anul 1885, printre numeroasele sale volume numărându-se: "Poèmes anciens et romanesques", "Les Jeux rustiques et divins", "Les Médailles d'argile".

Cartea "Șarpele cu două capete" începe în momentul în care, naratorul, Julien Debray, care tocmai a împlinit treizeci și trei de ani, primește vizita neprevăzută a lui Pompeo Neroli. Acesta este un foarte priceput legător, nimeni neputând să lege mai frumos o carte cu un pergament suplu sau să o broșeze cu acele hârtii viu colorate, cu desene amuzante, care îmbracă bine cărțile pe care vrei să le legi, fără să cheltuiești prea mult. În primă fază, atunci când valetul său, Marcellin, îl anunțase că a venit Neroli în vizita, Julien a presupus că venise să îi dea ceva de lucru în Paris, însă se înșelase în bănuielile sale, acesta venind deoarece dorea să vorbească cu el. După ce valetul l-a invitat în bibliotecă, Neroli îi declară lui Julien că profită de finalul de an pentru a își exprima recunoștință, a-și prezenta urările și mulțumirile sale. Tot vorbind, Pompeo Neroli încerca să dezlege sfoara unui pachet destul de mare. În timp ce acesta scotea obiectul din hârtiile care-l înfășurau, Julien îl privea cu interes, pentru că înțelesese că Neroli voia să-și însoțească vorbele cu un mic dar, emoționându-l atâta atenție. Însă, cadoul nu era unul oarecare, văzând că îi întinde, cu un gest grațios, o cărticică măricică, legată în pergament. Între cele două coperți, Neroli a pus doar foi albe, gândindu-se că având în vedere că lui Julien îi place atât de mult să citească, cu siguranță îi place și să scrie. Datorită lui, Julian a devenit posesorul unui caiet cu hârtie albă foarte bună, legat în pergament, închizându-se cu șireturi de mătase, ale cărui coperți aveau garvate în negru pe pielea maron-roșcat - una dintre ele Lupoaica, care este emblema orașului Siena, cealaltă un ciudat șarpe cu două capete, înaripat, foarte ornamental și pe care ingeniosul Neroli trebuie să-l fi luat dintre desenele unui bestiar antic. În final, caietul primit de la Neroni îl va ajuta pe Julien să depășească perioada de frământare, de plictiseală, de gol sentimental, de depresiune morală de care suferea în ultima perioadă, caietul gros primit în dar fiind o invitație de a-și încredința gândurile hârtiei.

Prima intrare în jurnal purta data de "3 ianuarie 19...". În aceasta, naratorul povestește că și-a consacrat timpul ultimelor trei zile vizitelor absolut necesare, însă, printr-o întâmplare de care nu se plânge, nu a găsit pe niciuna dintre acele persoane acasă. Totuși, i-ar fi făcut plăcere să îi strâgă mâna lui Jacques de Bergy, absurda melancolie căreia i-a căzut pradă în ultimele două luni făcându-l să-și neglijeze acest prieten fermecător. De aceea, a fost decepționat când servitorul i-a spus că domnul Bergy nu este acasă, însă acest lucru nu a durat mult, la cum îl cunoaște pe Jacques, acesta nu își părăsește și nu pleacă din Paris decât atunci când are ceea ce el numește "o nouă pasiune", deoarece, cum își schimbă iubita, prima lui grijă este să încuie tot și să se înfunde pe undeva, pentru mai mult sau mai puțin timp, cu idolul clipei.

Cartea "Șarpele cu două capete" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru într-o singură ediție, și anume: Eminescu (1977).