Henri de Regnier - Vapaia

Henri de Regnier, născut la Honfleur (Calvados), la 28 decembrie 1864, a fost un cunoscut scriitor francez. Născut într-o familie veche normanda, Regnier a început să se pregătească pentru o carieră de diplomat, însă, în timp ce studia dreptul la Paris a intrat sub influența poeților simboliști, publicându-și primul volum de poezii în anul 1885, intitulat "Lendemains". Este autorul și a unei serii de romane și povestiri realiste, printre care se numără "La Canne de jaspe", "La Double maîtresse", "Les Vacances d’un jeune homme sage" și "Les Amants singuliers".

Acțiunea cărții "Văpaia", publicată pentru prima oară în anul 1909, este plasată într-un cadru idilic, autorul etalându-și într-un mod plăcut înclinațiile poetice, într-o versificare a purității iubirii, într-o ușoară naivitate permisă în care personajele principale, Andre Mauval și Germaine de Nacelle, trăiesc la intensitate maximă molipsitoarea înflăcărare a unei comuniuni senzoriale. Modul în care tânărul Andre Mauval își trăiește prima iubire, cu o naivitate și înflăcărare specifică acesteia, face ca uneori chiar și cel mai neînsemnat gest sau cuvânt să capete proporții copleșitoare, pline de un patos aparent neverosimil.

Romanul lui Henri de Regnier, cunoscutul romancier francez, este o glorificare a iubirii, oarecum lipsit de surprize mărețe, păstrând nuanța romantismului balzacian, cartea are o anumită sfială specifică adolescenței, din care autorul clădește o frenezie a înaripatului amor, ca într-un basm aparent indestructibil. Tânărul Andre Mauval este îndrăgostit platonic de o femeie din rândul celor boeme, o femeie care este căsătorită cu un alt bărbat. Deși reușește să ducă destul de departe dragostea lui, ajungând în repetate rânduri chiar să petreacă clipe de neuitat cu ea, aceasta îl părăsește. Frumusețea romanului este dată chiar de modul în care Andre încearcă să treacă peste această decepție, el fiind un tânăr sensibil, cu aspirații de scriitor, însă "dreptatea nu aparține acestei lumi".

Primul capitol îl  portretizează pe Andre în odaia sa, într-o dimineață de toamnă. Stând pe pat, tânărul de nouăsprezece ani, privea focul vesel de toamnă, care umplea vatra cu flacările-i mari și scânteierile vii. Conurile solzoase de pin ardeau cu un miros de scoarță și de rășină. Vacanța se sfârșise, o simțea prea bine, de când veneau să-l trezească dis-de-dimineața, mama sa sau Jules, servitorul casei, în loc să-l lase să doarmă până mai târziu. Din fericire, în această dimineață mama sa avusese minunata idee a acestei flacări zglobi din vatră, nimic nefiind mai plăcut decât să te trezești în lumina aceasta înviorătoare. Până în prezent, viață îi fusese strâns legată de cea a familiei sale, într-o dependență de fiece clipă, acum, însă, simțea că se desprinde încetul cu încetul de această comunitate continuă, neavând de gând să accentueze separarea, dar își dădea seama că și părinții săi o considerau necesară. Andre nu își dorea să renunțe la alintările delicate ce le primea din belșug acasă. Astfel, focul matinat de vreascuri, comandat de mama sa pentru a-i îndulci trezitul îl măgulea și îl înveselea. Focul din vatra era ca un omagiu adus tinereții sale, vedea în el imaginea a tot ceea ce îi făgăduia în materie de viață, de strălucire, de lumină, de fericire, savurându-i din plin văpaia scânteietoare.

Cartea "Văpaia" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Eminescu (1988) și Litera (2012).