Henriette Yvonne Stahl - Matusa Matilda

Henriette Yvonne Stahl, născută în Lorena (Franța), a fost o scriitoare română, soră a sociologului H.H. Stahl și fiică a scriitorului Henri Stahl. Romanele ei, publicate între cele două războaie mondiale, vor fi primite cu elogii de către Garabet Ibrăileanu și de Mihail Sadoveanu, cu atât mai mult cu cât romanul ei de debut, intitulat "Voica", va fi publicat pentru prima oară în paginile "Vieții Românești", în anul 1924.

Cartea "Mătușa Matilda" este compusă din patru nuvele, și anume: "Mătușa Matilda", "Nu poate fi", "Prăbușire" și "La bătălia de la port Arthur". Prima nuvelă, cea care dă și numele cărții, descrie viața mătușii Matila, văzută prin ochii nepoate sale Liliana. "Mătușa Matilda a fost și ea tânără. Lucru care pare de necrezut, dar este adevărat. Se spune că a fost și frumoasă. Fotografiile nu mint; într-adevăr, pe fotografii stă o femeie tânără, plină de viață și frumoasă. (...) Mătușa Matilda, se povestește cu surâsuri în ochi, că era cochetă. Bineînțeles nu mătușa Matilda cea bătrână, ci femeia aceea tânără, frumoasă din fotografii, despre care se spune că e mătușa Matilda." Rudele fetei, mama ei și tatăl ei spuneau că soțul mătușii Matilda era deseori violent cu aceasta. Liliana se întrebă dacă unchiul Alexandru o bătea pe mătușa Matilda cea bătrână sau pe acea tânără femeie frumoasă. Oricare ar fi fost varianta corectă, lucru acesta era tot atât de greu de închipuit, cum ar putea cineva să fie violent cu o femeie frumoasă, dar cu una bătrână? Și totuși, toată lumea spunea că a bătut-o mereu, și când era tânără, și când era bătrână, motivul pentru care o bătea era din cauza faptului că era foarte gelos. Unchiul Alexandru fusese ofițer, dar și el, ca și mătușa Matilda, tot doi oameni fusese: cel tânăr, și cel bătrân. Doar că el murise, atât cel tânăr, cât și cel bătrân, pe când dacă mătușa Matilda cea tânără murise, cea bătrână mai trăia încă. Liliana își amintește doar vag de unchiul Alexandru cel bătrân; și tocmai pentru că prea vag, cel tânăr, din fotografiile pe care le poate vedea oricând , îl înlocuise complet pe cel bătrân. De aceea, când a auzit că unchiul Alexandru o bătea pe mătușa Matilda până la bătrânețe, Liliana a văzut-o bine pe mătușa Matilda bătrână, dar pe unchiul Alexandru nu l-a putut vedea decât tot tânăr: un ofițer tânăr, înalt, bătând o femeie bătrână.

Mătușa Matilda mai fusese o dată căsătorită, de mult, înainte de a se căsători cu unchiul Alexandru. Primul soț nu fusese ofițer, dar era bogat, după moartea lui mătușa moștenind totul. Bărbatul fusese mai în vârstă decât ea, murind în pușcărie, nu de bătrânețe, deoarece avea doar treizeci și cinci de ani, iar ea douăzeci. Se spunea că nu furase, că ar fi fost complet nevinovat, dar până să se facă procesul, până să se facă dreptate, el murise acolo, otrăvit de ceilalți, cei care l-au închis; niște oameni cu care lucra.

În podul casei, într-o ladă mare de lemn, mătușa își ținea cele mai de preț amintiri, scrisorile primite de la unchiul Filip, cel care murise în pușcărie, și de la unchiul Alexandru, cel care a bătut-o. Acele scrisori își strigau dreptul la viață, își strigau durerea, și pentru că nu răspunsese nimeni, ele strigau încă. Erau flacări ce pâlpâiau, era sânge, ce curgea, și era durere multă care se zbătea încă. Același sunet și același glas, aceleași cuvinte și aceeași deznădejde, atunci ca și oricând.

Cartea "Mătușa Matilda" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Editura pentru Literatura (1967), Minerva (1977) și Cultura Națională (1931).