Henriette Yvonne Stahl - Pontiful

Henriette Yvonne Stahl, născută la 1 septembrie 1900, în Saint-Avold (Franța), a fost o cunoscută scriitoare română, fiica scriitorului Henri Stahl.

Cartea "Pontiful", publicată pentru prima oară în anul 1972, dezvăluie o iubire stranie, ce tinde spre perfecțiune și absolut. Ana Stavri, personajul feminin central, se îndrăgostește subit de medicul Ara Sureanian, un personaj bizar, adept al hipnozei. Romanul "Pontif" face parte dintr-un triptic românesc, alături de "Între zi și noapte" și "Drum de foc", ce o are în prim-plan pe Ana Stavri. În "Pontif", Ana traversează experiența pustiitoare a unei iubiri iraționale, similare cu cea din adolescență, stârnită de un bărbat. Pe neașteptate, îi apare în cale o ființă neobișnuită, o atracție inexplicabilă tulburându-i existența. Era vorba despre medicul Ara Surenian, despre care se spunea că are puteri vindecătoare, fiind și hipnotizator și telepat. Cu ajutorul prietenul ei Ciprian, Ana reușește să participe la o conferință la care este prezent și Ara. În timp ce era prezentat, aceasta l-a privit, având de atunci impresia că-l mai văzuse, că-l mai cunoscuse cândva. Nu era prea înalt, dar era puternic, masiv, avea părul negru, lucios, fața lui era smeadă, de o noblețe vădită de medalie antică. Pe tot parcursul prezentării, Ara stătea cu ochii închiși, pleoapele acoperindu-i privirea. Întreaga lui făptură părea liniștită, publicul întrebându-se dacă nu cumva adormise, dar, deodată, spre sfârșitul prezentării, a deschis ochii. În momentul în care s-a ridicat și a început să îi vorbească publicului, puterea lui era covârșitoare, iar lucrurile pe care le spunea erau neverosimile. Spunea că poate prin hipnoză să anestezieze atât de puternic încât nu numai extragerile dentare s-ar efectua fără dureri, ci și operații mai grele. Deși afirmațiile lui erau de o extravaganță de neegalat, publicul părea plictisit, dorindu-și să vadă puse în practică toate acele lucruri. Demonstrațiile lui au fost uluitoare, cu gesturi de o precizie și rapiditate fascinante, ordinele doctorului fiind executate de cei așezați în fundul scenei, părând toți niște fantoșe fără voință, gesturile lor fiind ca și cum ar fi fost ale unor marionete. După terminarea conferinței, doctorul Surenian, împreună cu toți cei care fuseseră pe scenă s-au îndreptat spre o cameră alăturată, o mulțime de persoane din public înghesuindu-se să îl ajungă din urmă pe a-l felicita pe doctor. Printre cei din mulțime, Ana remarcă o cunoștință pe care o roagă să o prezinte doctorului. Când ajunge în fața lui, Ana e șocată de contrastul total între omul de pe scenă și cel pe care-l vedea acum. Părea mult mai în vârstă, mai gras, cu mișcări lente, obosit, străin, indiferent, parcă nu vedea pe nimeni. În momentul în care i-a fost prezentată, ceva în inima Anei se înmuie, privirea lui, deși era indiferentă, o pătrunse. Mâna ei fusese pentru câteva clipe în mâna lui, căldura ei fiindu-i destul de cunoscută, făcând-o s-o își dorească să își acopere ochii, fața, pentru a se putea reculege, și a-și putea aminti de unde îl cunoștea. Romanul nu curge cu egală intensitate narativă și putere de convingere, putând determina cititorul să se distanțeze de exaltarea naratoarei, percepând discursul despre "eternitate", "perfecțiune" și "iluminare" ca prea încărcat și artificial. Abia spre finalul romanului povestea începe să prindă dramatism, atunci când Ana remarcă faptul că orice ar face Ara nu raspunde dragostei ei, simțind acest lucru precum o lovitură puternică în inima, ajungând chiar să se îmbolnăvească grav.

Cartea "Pontiful" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în trei ediții, și anume: Litera (2010), Prietenii Cărții (1998) și Eminescu (1972).