Despre Henry Kissinger
Henry Kissinger (n. 27 mai 1923) a fost secretar de stat al SUA sub conducerea lui Richard Nixon si a castigat Premiul Nobel din 1973 pentru incetarea razboiului din Vietnam.
In copilarie s-a lovit zilnic de antisemitism; un fan pasionat al fotbalului, el a sfidat legile care interzic evreilor participarea la evenimente sportive profesionale pentru a participa la meciuri, primind mai multe batai de la garzile stadionului. El si prietenii sai au fost, de asemenea, abuzati in mod regulat de bandele locale ale tinerilor nazisti.
La 20 august 1938 familia lui Kissinger a pornit spre New York prin Londra. Familia sa era extrem de saraca la sosirea in Statele Unite, iar Kissinger s-a angajat imediat intr-o fabrica de perii de barbierit pentru a suplimenta veniturile familiei sale. In acelasi timp, Kissinger s-a inscris la liceul George Washington din New York, unde a invatat engleza cu o viteza remarcabila si a excelat in fiecare an de studiu.
In 1943 a devenit un cetatean american naturalizat si, la scurt timp, a fost inrolat in armata pentru a lupta in cel de-al doilea razboi mondial. Astfel, la doar cinci ani dupa ce a plecat, Kissinger s-a regasit in patria sa, luptand impotriva regimului nazist de care fugise odata. A servit mai intai ca puscas in Franta si apoi ca ofiter de informatii G-2, in Germania. Pe parcursul razboiului, Kissinger si-a abandonat planul de a deveni contabil si a decis ca vrea sa devina un academician cu accent pe istoria politica.
In 1947, la intoarcerea in Statele Unite, a fost admis la Universitatea Harvard pentru a-si finaliza cursurile universitare. Teza superioara a lui Kissinger, finalizata in 1950, a fost un volum de 383 de pagini care a abordat un subiect vast: sensul istoriei. Dupa absolvirea cu Summa Cum Laude (1950), Kissinger a decis sa ramana la Harvard pentru a urma un doctorat in Departamentul Guvernului. Dupa ce si-a luat doctoratul in 1954, Kissinger a acceptat o oferta de a ramane la Harvard ca membru al facultatii din Departamentul Guvernului.
In 1954 s-a alaturat facultatii ca instructor, devenind profesor de guvern (1962) si director al Programului de studii pentru aparare (1959 – 1969). De asemenea, a fost consultant in probleme de securitate la diferite agentii americane in perioada 1955-1968, cuprinzand administratiile din Dwight D. Eisenhower, John F. Kennedy si Lyndon B. Johnson.
Reputatia lui Kissinger ca politolog a dus la rolul sau de consilier al guvernatorului din New York si al aspirantului republican la presedintie Nelson Rockefeller. In decembrie 1968 presedintele Nixon l-a numit asistent pentru probleme de securitate nationala. El a ajuns in cele din urma sa functioneze ca sef al Consiliului de Securitate Nationala (1969-1975) si ca secretar de stat (septembrie 1973-20 ianuarie 1977).
Principalele sale realizari diplomatice au implicat China, Uniunea Sovietica, Vietnam si Orientul Mijlociu. El a dezvoltat o politica de relatii mai calde ale SUA cu Uniunea Sovietica, distenta, care a dus la discutiile strategice de limitare a armelor (SALT) in 1969. El a stabilit politica pro-Pakistan in razboiul India-Pakistan de la sfarsitul anului 1971, a ajutat la negocierea acordului de armament SALT I cu Uniunea Sovietica (semnat in 1972) si a dezvoltat o reconciliere intre Statele Unite si Republica Populara Chineza (1972), primul contact oficial al SUA cu acea natiune de la venirea la putere a comunistilor chinezi.
Marele proces de politica externa al carierei lui Kissinger a fost razboiul din Vietnam. In cautarea realizarii „pacii cu onoare”, Kissinger a combinat initiativele diplomatice si retragerea trupelor cu campanii devastatoare de bombardare asupra Vietnamului de Nord, menite sa imbunatateasca pozitia de negociere americana si sa mentina credibilitatea tarii fata de aliatii si dusmanii sai internationali. In ianuarie 1973 Kissinger si partenerul sau de negociere nord-vietnamez, Le Duc Tho, au semnat in cele din urma un acord de incetare a focului pentru a pune capat implicarii directe a americanilor in conflict. Ambii barbati au fost onorati cu Premiul Nobel pentru Pace din 1973, desi Duc a refuzat, lasandu-l pe Kissinger ca singur beneficiar al premiului.
In 1977, dupa ce a parasit functia, a devenit consultant international, scriitor si lector. In 1983 presedintele Ronald W. Reagan l-a numit la conducerea unei comisii nationale pentru America Centrala. In anii 1980 a fost si membru al Comitetului consultativ al serviciilor de informatii externe al presedintelui si al Comisiei pentru strategie integrata pe termen lung.
Scrieri: American Foreign Policy (1969); The White House Years (1979); For the Record (1981); Years of Upheaval (1982); Diplomacy (Diplomatia, 1994); Years of Renewal (1999); Does America Need a Foreign Policy?: Toward a Diplomacy for the 21st Century (Are nevoie America de o politica externa?, 2001); Ending the Vietnam War: A History of America’s Involvement in and Extrication from the Vietnam War (2003); Crisis: The Anatomy of Two Major Foreign Policy Crises (2003); On China (Despre China, 2011); World Order (Ordinea Mondiala, 2014).