Vreme ciudata la Tokio

Momentan acest titlu nu se află în stoc. Intră în pagina de produs, și alege să fii notificat prin email când reintră în stoc!

Alte titluri publicate de același autor:


Hiromi Kawakami - Vreme ciudata la Tokio
Hiromi Kawakami se află printre cele mai îndrăgite scriitoare de poezii, ficțiune și critică literară din Japonia contemporană. Câștigă de-a lungul carierei sale numeroase premii literare dintre care cele mai importante sunt Premiul Akutagawa, Premiul Tanizaki, Premiul Murasaki Shikibu și multe altele. Stilul literar pe care ea îl abordează este unul lejer, descrie în detaliu emoții, sentimente ale personajelor precum și interacțiunile sociale cotidiene.
Romanul lui Hiromi Kawakami, „Vreme ciudată la Tokio”, este publicat pentru prima dată în anul 2000 cu titlul original „Sensei no kaban”. Pentru această operă Hiromi câștigă în anul 2001 Premiul Tanizaki. În anul 2003 apare filmul romantic „Teacher’s suitcase” cu o durată de 2h și 35m în regia lui Terehiko Kuze în limba japoneză.
Personajul principal al romanului este Tsukiko Omachi, o femeie în vârstă de 37 de ani, care își petrece timpul liber într-un pub, bând sake până la epuizare. Întâmplător, se întâlnește acolo cu fostul ei profesor de literatură. Sensei, pe numele său Harutsuna Matsumoto, Tsukiko nu își aduce aminte adevăratul lui nume, este un pensionar cu vreo treizeci de ani mai în vârstă și văduv. După această primă întâlnire cei doi continuă să se vadă ocazional și să împărtășească mâncare, sake și, cel mai important, sentimente. Ei nu își stabilesc niciodată întâlnirile din micul bar aflat lângă gară, ci se întâlnesc întâmplător de fiecare dată. Conversațiile celor doi sunt de-a dreptul delicioase. Stilul clasic al lui Sensei, poate chiar de modă veche, este în totală antiteză cu comportamentul lipsit de eleganță și poate prea modern al lui Tsukiko. Prietenia celor doi se conturează în jurul băuturii. Amândoi sunt încăpățânați, lui nu îi place să i se toarne băutură în pahar, ea continuă să facă asta. Pe deasupra, o face și într-un mod foarte neglijent și refuză să învețe de la profesor modul corect de a face asta.
Tsukiko nu înțelege dragostea în felul în care societatea îi dictează să o facă. Se convinge că este fericită singură, în ciuda faptului că marea ei iubire se căsătorește acum cu altcineva. Sensei este și el singur, după ce soția lui a decedat. Această singurătate poate că îi apropie de-a lungul anilor și între cei doi se construiește încet, dar sigur, o frumoasă legătură de iubire.
Cartea este o mărturie a ceea ce înseamnă cu adevărat prietenia, celebrează iubirea și îndeamnă la meditație asupra vieții obișnuite. Atmosfera este una plăcută, asemeni unei zile călduroase de primăvară când găsești în sfârșit acea persoană alături de care să te bucuri de clipe banale, alături de care găsești plăcerea de a vorbi și care alungă teama de a fi abandonat.
Romanul „Vreme ciudată la Tokio” a fost publicat în țara noastră de editura Polirom, prima dată în anul 2015 în colecția Biblioteca Polirom și mai mai apoi în anul 2020 în cadrul colecției Top 10+. Intră acum pe site-ul anticariatului nostru, Printre Cărți, pentru a găsi ambele ediții ale cărți. Dacă aceasta nu este disponibilă momentan o poți adăuga în wishlist și vei primi o notificare când revine în stocul nostru.


sus