Honore de Balzac este, fără îndoială, unul din cei mai prolifici scriitori ai literaturii franceze. Lucrarea sa numită „Comedia umană” este cea care l-a consacrat pe autor. „Comedia umană” cuprinde peste 90 de romane, nuvele și eseuri ale autorului. Balzac a venit cu ideea lucrării în 1834, când s-a decis să grupeze poveștile sale într-o lucrare amplă, care ar fi cuprins întreaga societate contemporană. Astfel, scriitorul francez a structurat lucrarea în mai multe părți. Prima parte urma să cuprindă povești sau „studii” referitoare la moravuri, cuprinzând aici scene din viața privată, viața provincială, viața din Paris, politică și armată. A doua parte se referea la studii filosofice, iar cea de-a treia la studii analitice. Dimensiunea lucrării s-a schimbat pe măsură ce Balzac scria romane, astfel că în 1839 scriitorul menționează pentru prima dată numele de „Comedia umană” editorului său, iar în 1841 semnează contractul pentru publicarea lucrării un an mai târziu, în 1842. În România, editura care a publicat colecția de romane a scriitorului francez este Univers, iar volumele se găsesc spre vânzare atât individual, cât și în serie, pe site-ul Anticariatului Printre Cărți.
În prefața ediției din 1842, Balzac afirma dorința sa de a înțelege omul așa cum un zoologist încearcă să înțeleagă animalele. Pentru a afla acest lucru, scriitorul explică importanța femeii în societate și arată că îndeosebi comportamentul acesteia ar trebui studiat. Concluzionând, Balzac îți arată intenția de a face ceea ce niciun alt istoric nu a făcut până atunci, și anume, să creeze o istorie a moravurilor și obiceiurilor, demostrând, în același timp, cauzele fenomenelor sociale. Pentru el, omul acționează mereu în contextul familiei, având ca bază două adevăruri, și anume, religia și monarhia.
Romanele din „Comedia umană” urmăresc câteva dintre cele mai importante teme ale secolului al XIX-lea pentru Franța. Poate cea mai populară este femeia. Balzac expune, în romane sale, mai multe tipuri de femei, din toate clasele sociale. Astfel, avem modelul femeii idolatrizate, cum este Eugenie Grandet, modelul prostituatei din „Strălucirea și suferințele curtezanelor”, unde modelul este Esther Gobsek, modelul femeii pragmatice, care își acceptă situația și încearcă obțină ceva cât mai bun din ceea ce i-a oferit viața, cum este Renee din „Memoriile a două tinere căsătorite” sau modelul femeii interesată doar de poziția în societate și care își ajută iubitul să avanseze, cum este Anastasie din Moș Goriot. Un alt model sunt și Julie din „Femeia de treizeci de ani” sau Louise din „Memoriile a două tinere căsătorite”, care aleg o viață plină de romantism, dar sfârșesc nefericite.
O altă temă des întâlnită în romanele din „Comedia umană” este și evoluția Franței după Revoluția din 1793. Cu toate neajunsurile ei, Franța dinaintea Revoluției era caracterizată de un cod al onoarei deosebit. Acest cod, atât de apreciat de Balzac, se pierde aproape complet după 1793 și este înlocuit doar de setea de avere și avansarea pe scara socială. Astfel, ajungem la o altă temă principală a romanelor lui Balzac, și anume, bani și mai ales, puterea pe care aceștia o pot conferi. Multe dintre personajele lui Balzac vor să avanseze pe scara socială. Scriitorul francez ne prezintă soldați tineri, care sunt pregătiți să înceapă relații cu femei măritate sau văduve cu avere, care să îi poată ajuta în carieră. Scriitorul prezintă și modelul oamenilor dispuși la orice sacrificiu, cum este în nuvela „Hanul roșu”, unde expresia care marchează este că la baza oricărei averi se află o crimă.
„Comedia umană” este o lucrare monumentală a literaturii franceze, și probabil unul din cele mai bune exemple de frescă socială. Balzac zugrăvește personajele cu măiestrie și fiecare își primește, în cele din urmă, răsplata pentru faptele sale. Analiza scriitorului asupra oamenilor și a reacțiilor acestora în societate, pe fondul schimbărilor politice și sociale din Franța secolului al XIX-lea, este unică și va captiva orice cititor.