Despre I. S. Turgheniev
Ivan Sergheevici Turgheniev (n. 28 octombrie/9 noiembrie 1818, Oriol, Rusia - d. 22 august/3 septembrie 1883, Bougival, langa Paris) a fost un romancier rus, poet, dramaturg, traducator si a ajutat la promovarea literaturii ruse in Occident.
S-a nascut in orasul Oriol, din Rusia. Parintii sai au fost Serghei Nikolaievici Turgheniev si Varvara Petrovna Lutovinova. La varsta de 16 ani a ramas orfan de tata. El a ramas in grija mamei sale impreuna cu fratele sau, Nicolai, care va muri la randul sau de epilepsie. Copilaria sa a fost o perioada nefericita din cauza stilului autoritar al mamei, care il batea frecvent.
Timp de un an a studiat literatura rusa si psihologia la Universitatea din Moscova. In 1834 s-a mutat la Universitatea din Petersburg, unde a studiat clasicii, literatura rusa si filologia (1834-1837). Mai tarziu a studiat istoria si psihologia la Universitatea din Berlin (pe filozoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel), dupa care s-a intors in Sankt Petersburg pentru a-si sustine examenul de disertatie. La varsta de 19 ani a calatorit in Germania. In urma unui incident petrecut cand se afla pe vapor, in toata Rusia s-au raspandit zvonurile ca s-ar fi comportat ca un las. Marcandu-l profund aceasta intamplare, mai tarziu a transpus-o ca tema a povestirii sale „Foc pe mare”. Cel mai apropiat prieten al sau din lumea literara a fost Gustave Flaubert, cu care a impartasit idei sociale si estetice similare. Ambii au respins opiniile politice extremiste de dreapta si de stanga si au avut o perspectiva nejudecata, desi destul de pesimista despre lume. Relatiile sale cu Lev Tolstoi si Fyodor Dostoievski au fost adesea incordate, pentru ca cei doi au fost, din diverse motive, consternati de inclinarea lui Turgenev spre Europa Occidentala.
Turgheniev a fost impresionat de societatea germana si s-a intors acasa crezand ca Rusia se poate perfectiona cel mai bine prin incorporarea ideilor din Epoca Iluminarii. La fel ca multi dintre contemporanii sai educati, se opunea in special iobagiei. In 1841, Turgenev si-a inceput cariera in serviciul public rus si a petrecut doi ani lucrand la Ministerul de Interne (1843-1845).
Sub influenta lui Nicolai Vasilievici Gogol, in 1840 a scris poeme si scurte povestiri. In 1852 a devenit celebru cu ciclul de scurte povestiri Zapiski Okhotnika sau Povestirile unui vanator. Opiniile exprimate prin prisma acestor povestiri i-au adus o luna de detentie in St. Petersburg si 18 luni de arest la domiciliu.
Impreuna cu Tolstoi si Nicolai Nekrasov, in 1857 a facut o calatorie la Paris si le-a aratat toate obiectivele turistice. In jurnalul sau, Tolstoi a scris: “Turgheniev este plictisitor”. Desi relatiile celor doi mari scriitori au fost destul de tensionate, ei nu au intrerupt niciodata legatura.
Turgheniev nu s-a casatorit niciodata, dar a avut anumite relatii cu o servitoare, care a dus la nasterea fiicei sale nelegitime, Paulinette. El era inalt si solid, dar timid, retinut si tacut. In ultima parte a vietii sale, Turgheniev nu a locuit prea mult in Rusia: a trait fie la Baden-Baden, fie la Paris, adesea in apropierea familiei celebrei cantarete de opera Pauline Viardot, cu care a avut o aventura de-a lungul vietii.
Cele mai bune povestiri, nuvele si romane ale sale sunt scrise intre anii 1853 - 1862. Dintre ele enumeram: Rudin (1856) Un cuib de nobili (1859), In ajun (1860) si Parinti si copii (1862).Tema centrala a acestor opere este frumusetea dragostei timpurii, visul pierdut, frustrarea in dragoste, care in parte reflecta neimplinirea dragostei lui pentru Paulina. O alta femeie care l-a influentat considerabil pe Turgheniev a fost mama sa, puternica sa personalitate lasand urme in opera autorului.