Ileana Vulpescu - Arta conversatiei

Arta conversației este unul din cele mai cunoscute romane ale Ilenei Vulpescu. Prima ediție a apărut în 1980 la editura Cartea Românească. Romanul a avut parte de un succes răsunător chiar de la început, dovadă fiind premiile acordate scriitoarei la aproape un an de la publicare, premiul ”Ion Creangă” al Academiei Române și premiul ”Cântarea României”. Arta conversației a fost tradus în maghiară și franceză și a fost vândut în peste 50.000 de exemplare doar în prima ediție.

Acțiunea romanului se concentrează asupra vieții Sânzienei Hangan, o femeie de profesiune medic, în vârstă de aproximativ 40 de ani. Povestea ei este puțin diferită față de cea a femeilor obișnuite la vremea respectivă. Faptul că Sânziana este o mamă singură, cu doi copii, dintre care unul nerecunoscut de tată ne arată curajul scriitoarei de a explora subiecte dificile ale perioadei comuniste. Arta conversației se petrece, de fapt, pe parcursul a două zile, în care eroina se destăinuiește simplu unui bărbat cu care a avut o legătură în trecut. Deși nu au o ordine cronologică, amintirile din trecut amestecându-se cu evenimente recente, putem observa influența mamei eroinei, la care se întoarce adesea, ca la un model la care aspiră, dar și încercările ei necontenite de a fi corectă și de a duce o viață dreaptă. Deși dorește să-și păstreze independența și crede în răsplata primită de o femeie bună și virtuoasă, acceptă să fie curtată de bărbați și iubește la rândul ei. Nu poate trece însă peste pragul impus de educație, cum este în cazul iubirii pentru un unchi dinspre mamă pe nume Daniel Șerban, pe motivul unei diferențe prea mari de vârstă, sau pentru doctorul Murgu, deja căsătorit și cu copii, căruia nu vrea să-i sacrifice căminul.

Arta conversației este, de asemenea, un roman care prezintă condiția femeii într-o societate unde orice pas greșit te poate afecta pe termen lung. Val Condurache compara cartea Ilenei Vulpescu, la vremea apariției romanului în Convorbiri literare, cu Caiet proscris al Albei de Cespedes, spunând că perspectiva feminină la Ileana Vulpescu este dublată de o ”artă rafinată a povestirii și de o pătrundere superioară a sufletului femeiesc”. Scriitoarea nu doar că oferă cititorilor o poveste captivantă, dar reușește să treacă prin filtrul povestirilor și observația morală. La final, cititorul se confruntă cu o expunere de valori. Prin mărturisirile sale, doctorița Sânziana Hangan se supune, de fapt, unui bilanț și își analizează deciziile luate în momente de cumpănă. Observăm raportarea ei la cele două tipuri de oameni, generoși, corecți, trăind fără compromisuri, și cei subordonați, adepți ai relaților utile. Cei din urmă sunt în cele din urmă sancționați, pe când cei dintâi își găsesc liniștea și își primesc răsplata.

Ileana Vulpescu reușește să se impună astfel în literatura română, printr-o perspectivă diferită, feminină, mai puțin prezentă la aceea vreme. Poveștile, deși amestecate din punct de vedere cronologic, se îmbină perfect și vrăjesc cititorul. Amintirile legate de mama ei și episoadele istorice bine documentate despre țărănimea anilor 1950 se unesc cu întâmplări din anii recenți pentru a ne demostra că oameni rămân, în fond, aceiași, și că depinde numai de noi de ce parte dorim să rămânem.