Despre Ioan Alexandru
Publicist, eseist si om politic roman roman. Urmas al unei familii de tarani, la 25 decembrie 1941 s-a nascut Ion Sandor, semnat si cunoscut ca Ioan Alexandru. A fost fiul lui Ioan Sandor si al Valeriei (nascuta Cozar). Intre 1958 - 1962 a urmat studiile secundare la Liceul G. Baritiu din Cluj.
Din anul 1962 a fost student al Facultatii de Filologie a Universitatii din Cluj, de unde s-a transferat la Facultatea de Limba si Literatura Romana a Universitatii din Bucuresti (1964). Dupa absolvire va fi numit asistent al aceleiasi unitati de invatamant, dupa care va pleca in Germania ca bursier (1968-1972).
In 1973 isi va lua doctoratul in litere cu o teza despre Patria lui Pindar si Eminescu. Dupa casatoria cu Ulvine Alexandru va avea cinci copii, pe care ii va creste cu sentimentul participarii la o traditie romaneasca a familiei numeroase.
Debutul sau a avut loc in 1960, in revista Tribuna din Cluj, cu versuri. De atunci va isi va marca mereu prezenta ca poet, dar si cu eseuri, insemnari, interviuri. Primele sale carti - Cum sa va spun (1964), Viata deocamdata (1965), Infernul discutabil (1966) - il vor propulsa in prim-planul vietii literare.
In noaptea de 21 Decembrie 1989 la Bucuresti, poetul Ioan Alexandru a purtat Crucea si Icoana Mantuitorului Iisus Hristos printre soldati, raniti si participanti la Revolutie, din Piata Romana pana in Piata Unirii. Dupa anul 1989 s-a inscris in PNTCD, devenind deputat de Hunedoara si, in continuare, senator de Arad.
In 1995 poetul a suferit un accident cerebral si a fost transportat pentru ingrijiri in Germania, unde si-a petrecut patru ani aproape complet paralizat. Revenindu-si parţial in cele din urma, a inceput sa primeasca vizitatori si sa acorde interviuri, transmitand mesaje celor din ţara. Insa la la 16 septembrie 2000 a murit subit.
Opera: Cum sa va spun (1964); Viata, deocamdata (1965); Infernul discutabil 1966); Vina (1967); Vamile pustiei (1969); Imnele bucuriei (1973); Gramatica limbii ebraice vechi (1975); Imnele Transilvaniei (1976, revazuta si adaugita in 1978); Imne (1977); Imnele Transilvaniei II (postmortem, 2015); Imnele Moldovei (1980); Poezii-Poesie (1980); Imnele Tarii Romanesti (1981); Imnele iubirii (1983, revazuta si adaugita in 1984); Pamant transfigurat (1982); Imnele Putnei (1985); Imnele Maramuresului (1988); Bat clopotele in Ardeal (autobiografie, 1991); Caderea zidurilor Ierihonului sau Adevarul despre Revolutie (publicistica, 1993); Amintirea poetului (2003); Lumina lina: Imne (2004).