Despre Ioan Alexandru Bratescu Voinesti
In prima zi a anului 1968, la Targoviste s-a nascut al doilea copil al familiei Bratescu, Ioan-Alexandru. Tatal copilului se numea Alexandru, iar mama, Alexandrina, avusese numele Voinescu inainte de casatorie. De mic, captivat de istorisirile si cantecele unchiului sau, copilul spunea ca vrea sa se faca povestitor. Face scoala primara in Targoviste, apoi gimnaziul si liceul la Sfantul Sava in Bucuresti. Ioan Alexandru Bratescu Voinesti descopera, in vremea liceului, poezia lui Eminescu, de care se indragosteste iremediabil. Dupa liceu, intra la Facultatea de Drept, lucrand apoi ca judecator si avocat.
Din perioada studentiei face cunostinta cu Titu Maiorescu si incepe sa publice poezie si proza, colaborand cu Junimea si Cinvorbiri literare. In 1903 ii apare primul volum, Nuvele si schite, iar in 1906 publica nuvela In lumea dreptatii in revista Viata Romaneasca. Pentru aceasta lucrare primeste premiul Academiei Romane in anul urmator publicarii. Este ales vicepresedinte al Societatii Scriitorilor Romani. Urmatorul volum de schite si nuvele, Intuneric si lumina, vede lumina tiparului in 1912. Devine director al Teatrului National, se inscrie in Partidul Liberal, activand si ca deputat de Dambovita vreme de aproape 25 de ani. In 1915, Ioan Alexandru Bratescu Voinesti este directorul ziarului Dacia, impreuna cu Alexandru Vlahuta. Se stabileste in Bucuresti si este ales membru al Academiei Romane. Continua sa publice carti valoroase, desi la intervale mai rare: In slujba pacii, Ratacire, Firimituri, Din pragul apusului. Isi aduce contributia si la elaborarea unor manuale scolare. Dupa 1937 viziunile sale de extrema dreapta il duc la a publica mici lucrari cu caracter programatic.
Per ansamblu, cartile lui Ioan Alexandru Bratescu Voinesti par, la o prima vedere, simple si banale; personajele sunt deseori figuri lipsite de vitalitate, inadaptate, aflate in dificultate. Totusi, nu numai ca scriitorul releva atent elementele realiste ale contextului social, dar prezinta si mecanismele interne profunde ale suferintei personajelor, empatizeaza cu ele, extrage invataminte de o surprinzatoare luciditate, asprime chiar, o pedagogie ce survine si din faptul ca povestile au fost scrise, initial, pentru copiii sai. Exista o candoare a caracterelor slabe ce nu pot lupta cu minciuna sau cu nedreptatea, ajungand sa fie strivite, ceea ce trezeste in cititor mila si compasiunea. Dramatismul destramarii sufletesti este pus frecvent in legatura cu schimbarile sociale, cu inrairea lumii, cu dizolvarea structurilor patrairhale, traditionale, a pierderii moralitatii. Tonul cartilor lui Ioan Alexandru Bratescu Voinesti este al unei destainuri, al unor note de jurnal, al unor scrisori - ceva intim, o confesiune. Aceasta abordare antreneaza cu atat mai mult participarea afectiva a cititorilor.
Ioan Alexandru Bratescu Voinesti se stinge din viata in ziua de 14 decembrie 1946, in Bucuresti.