A fost unul dintre cei mai importanți istorici ai religiilor dar și filosofi, discipolul lui Mircea Eliade și nepotul academicianului Petru Bogdan. Vorbim despre Ioan Petru Culianu ce s-a născut pe 5 ianuarie 1950 la Iași și viața l-a dus până în Chicago. A urmat școala și liceul în orașul natal apoi s-a înscris la facultatea de litere din București unde a fost coleg, printre alții, cu Silviu Angelescu și Dorin Liviu Zaharia. A avut ocazia de a primi o bursă de studiu în Italia însă norocul nu a fost chiar de partea sa. După finalizarea studiilor a cerut azil politic și tot ce i s-a oferit a fost cazarea într-un lagăr alaturi de refugiați. Se va înscrie la facultatea de istorie a religiilor din Milano și va absolvi cu brio, iar în 1976 se va muta în orașul olandez Groningen. Va fi asistent, apoi conferențiar universitar și aici va începe să scrie articole, teze și cărți despre domeniul în care lucra. După 12 ani ajunge în Chicago unde va fi profesor universitar însă în 1991 va fi asasinat chiar în câmpul muncii. Nici până în ziua de astăzi nu se știe cine a fost vinovatul sau de ce a făcut asta, tot ce știm este că a fost împușcat în ceafă. Unele surse susțin că ar fi fost amenințat de ceva timp, altele spun că partidul comunist a făcut-o, adevărul este undeva la mijloc.
Printre cele mai interesante cărți din bibliografia sa se numără Gnozele dualiste ale Occidentului, Arta fugii și Jocul de smarald.
Cartea spirituală "Călătorii în lumea de dincolo" a fost publicată pentru prima dată la editura Nemira în 1994, ediție ce va fi urmată de cea din 1996. De asemenea, vă puteți bucura și de edițiile Polirom din 2002 și 2007.
Asemenea lui Eliade, Culianu a fost pasionat de ceea ce se întâmplă după moarte așa că a analizat credințele, tradițiile și ritualurile ce au avut loc încă de pe vremea Mesopotamiei. Dacă reușim să găsim măcar o asemănare între ele, va însemna că putem schița un peisaj cât mai aproape de realitate și iată că autorul a făcut asta. Cel mai comun element este drumul dificil al sufletului atunci când se desparte de trup iar pe locul al II-lea este judecata. De unde știm dacă vom ajunge în Rai sau în Iad, faptele pe care le facem de-a lungul vieții nu oglindesc neapărat ceea ce suntem de fapt. Seturile de reguli legate de moarte nu s-au schimbat prea des și cu toții le cunoaștem. Unii sunt băgați sub pământ, alții incinerați iar unii mumificați, și fiecare merge la zeitatea sa. N-ar trebui sa existe un singur judecător și un singur loc unde sufletele se întâlnesc? Religia devine astfel un mod de a reconstrui realitatea și de a repune în valoare ceea ce lumea modernă a încercat să uite. Nu putem compara știința cu credința pentru că sunt două entități diferite, însă putem compara lumea de acum cu cea de atunci, și credeți-mă, nu s-a schimbat nimic.