Ioan Petru Culianu a fost un istoric al religiilor, scriitor și eseist, cunoscut pentru cercetările sale asupra ezoterismului, gnosticismului, magiei renascentiste și istoriei ideilor.
Cartea "Eros și magia în Renaștere", publicată pentru prima oară în anul 1984, explorează legătura dintre eros, magie și gândirea renascentistă, concentrându-se pe opera lui Marsilio Ficino, Giordano Bruno și alți filosofi ai vremii. Lucrarea nu este doar o analiză istorică, ci și o reflecție asupra modului în care gândirea magică persistă în societățile moderne, autorul fiind un cercetători deosebit de interesat de relația dintre religie, politică și manipularea conștiinței. Culianu redefinește magia renascentistă ca pe o formă de "tehnologie spirituală" utilizată pentru a manipula mintea umană prin imagini și simboluri. Aceasta nu era doar o colecție de ritualuri ezoterice, ci și un sistem sofisticat de influență psihologică, similar cu propaganda sau publicitate din timpurile moderne. În carte, autorul demonstrează cum, în concepția neoplatoniciană a Renașterii, erosul nu era doar o chestiune de atracție fizică, ci o forță cosmologică de manipulare și control. Culianu analizează teoriile lui Giordano Bruno, care vedea memoria și imaginația ca instrumente de putere, acesta propunând sisteme complexe prin care imaginile erau folosite pentru a influența gândirea, deschizând astfel calea pentru tehnici de persuasiune utilizate ulterior în politică și religie. Una dintre cele mai fascinante idei ale cărții este aceea că formele de magie ale Renașterii nu au dispărut, ci s-au transformat. Cartea este scrisă cu o erudiție impresionantă, combinând folosofia, istoria și psihologia într-o analiză riguroasă și captivantă. Deși unele pasaje sunt dense și pline de referințe academice, cartea reușește să fie accesibilă cititorului interesat de istoria ideilor și de mecanismele subtile ale influenței mentale. Deși lucrarea lui Culianu este considerată o lucrare remarcabilă și inovatoare, au existat și critici din partea unor istorici, filosofi și specialiști în domeniul studiilor renascentiste. Aceste critici vizează atât abordarea metodologică, cât și interpretările lui Culianu asupra magiei, erotismului și influenței mentale. Una dintre principalele critici aduse este cea că autorul exagerează rolul magiei ca sistem de manipulare psihologică. Deși este adevărat că neoplatonicienii și renascentiștii vedeau magia ca pe o formă de cunoaștere și influență, unii cercetători consideră că autorul aplică o grilă de interpretare modernă asupra unor concepte istorice. Istoricii magiei, precum Frances Yates, au susținut că gândirea lui Giordano Bruno și a lui Marsilio Ficino avea o dimensiune filosofică și mistică mai degrabă decât una instrumentală, axată pe manipulare socială. Culianu, însă, pune accent prea mare pe ideea de "tehnologie a influenței", pierzând din vedere aspectele spirituale și metafizice ale magiei renascentiste. Unii critici consideră că autorul este mai degrabă un filosof al istoriei decât un istoric în sens strict. Cartea sa este plină de idei originale și de conexiuni surprinzătoare, dar nu întotdeauna este susținută de o analiză documentară riguroasă. Spre deosebire de istorici precum Keith Thomas sau Carlo Ginzburg, care se bazează pe arhive și documente istorice, Culianu folosește în principal surse secundare și interpretări speculative. Aceasta face ca unele dintre concluziile sale să fie mai degrabă ipoteze filosofice decât demonstrații istorice solide. În ciuda nenumăratelor critici aduse cărții, lucrarea lui Culianu rămâne o lucrare fundamentală pentru cei interesați de istoria ideilor, ezoterism și mecanismele influenței mentale, fiind o carte provocatoare, care deschide noi perspective, dar care trebuie citită cu o gândire critică.
Cartea "Eros și magie în Renaștere" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în cinci ediții, și anume: Nemira (1994), Polirom (2003), Nemira (1999), Polirom (2011) și Polirom (2015).