Ioan Petru Culianu, născut pe 5 ianuarie 1950, a fost un cunoscut istoric al religiilor și autor român. S-a născut la Iași, într-o familie formată din Elena Bogdan, profesor de chimie, și Sergiu-Andrei Culianu, avocat. Urmează cursurile primare, gimnaziale și liceale la școala Vasile Alecsandri, între anii 1956-1967. S-a mutat în capitală în anul 1967 pentru a urma Facultatea de Litere a Universității din București, absolvind secția de italiană cu teza "Marsilio Ficino și platonismul în Renaștere". În anul 1986 pleacă în SUA, chemat întâi ca "visiting professor", ca mai apoi să devină profesor titular la Chicago Divinity School, instituție a Universității din Chicago, acolo unde va fi asasinat la 21 mai 1991, prin împuscare în cap, de la spate, în toaleta universității.
Anthony Yu, prieten al lui Culianu, profesor la aceeași universitate, îi spunea lui Ted Anton, jurnalist american care a investigat cazul mai mulți ani: "E semnificativ din punct de vedere ritual. Toaleta este un loc care implică umilire simbolică și fizică, murdărire, impuritate. Este cel mai profan loc în care să-ți sfârșești viața. De fapt, m-am întrebat adesea dacă nu a fost un omor religios".
Printre cele mai notabile lucrări ale lui Ioan Petru Culianu se numără: "Mircea Eliade, Assisi: Cittadella Editrice" (1978), "I miti dei dualismi ocidentali" (1989), "Eros și magie în Renaștere. 1484" (1994), "Dicționar al religiilor" (1993), "Gnozele dualiste ale Occidentului. Istorie și mituri" (1995), "Jocurile minții. Istoria ideilor, teoria culturii, epistemologie" (2002).
Cartea "Gnozele dualiste ale Occidentului. Istorie și mituri", a cărei redactare a durat peste treisprezece ani, își propune să studieze miturile vehiculate de un grup de curente religioase, numite de autor "dualisme ale Occidentului", deoarece timp de mai bine de un mileniu au fost ținta unei preocupări constante din partea bisericilor creștine. Se atribuie uneori acestor curente religioase trăsături comune, precum anticosmismul sau ideea că lumea aceasta este rea, antisomatismului sau credința că trupul este rău, encratismul sau ascetismul mergând până la refuzul căsătoriei și al procreației.
Studiul publicat de Culianu este împărțit în douăsprezece capitole: "Studiul cercetărilor asupra dualismului", "Schița de cronologie a dualismelor Occidentului", "Analiza miturilor gnostice", "Înțelepciunea căzută", "Demiurgul ignorant", "Abolirea legii și a tatălui real: Marcion din Sinope", "Mitul maniheist", "O ramură populară a marcionismului: paulicianismul", "O mitologie pseudodualistă: bogomilismul", "Cele două religii ale catharilor", "Dualismele Occidentului: o analiză sincronică" și "Nihilism modern și gnoticism".
Primul capitol este consacrat problemei dualismului văzut drept categorie istorico-religioasă. "Dualismul", cuvânt inventat de Thomas Hyde în anul 1700, descrie într-o formă succintă una dintre caracteristicile cele mai evidente ale religiei persane: opoziția a două spirite. "În formularea lui ontologică, dualismul prevede opoziția a două principii. Această definiție minimală, care poate fi regăsită și în dicționare, ar fi aplicabilă cu condiția de a se preciza semnificația exactă a termenilor. 'Opoziție' implică antagonism, pe când 'principiu' indică dintr-o dată că e vorba despre originea unui anumit lucru: ne aflăm deci în prezența a două entități separate care generează, fiecare, o creație proprie".
Ultimul capitol al cărții, "Nihilism modern și gnoticism", analizează esența nihilismului, acest "oaspete neliniștitor" care bate la ușa civilizației noastre în zorii erei moderne. În cadrul capitolului este analizat și romanticul român Mihai Eminescu, care a construit și el, în scrierile sale, scenarii care, perfect încadrate în sistemul nihilismului, prezintă cu miturile gnostice numai analogii de suprafață. "Poemul 'Mureșanu' închide în sine o condamnare a Demiurgului, falsă divinitate lipsită de putere, care nu-i poate impresiona pe oameni decât prin vijelii și tunete."
Cartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în trei ediții, și anume: Nemira (1995), Polirom (2002) și Polirom (2013).