Prima ediție a nuvelei Moara cu noroc scrisă de Ioan Slavici a apărut în anul 1881. Nuvela a fost și ecranizată în 1955 de către regizorul Victor Iliu.
Slavici reușește în această nuvelă să creeze o atmosferă, în ciuda compunerii mai dezlânate. Regăsim aici tipuri expresive și tari, caractere bine închegate și o zugrăvire atentă și evocatoare a dorinței de câștig în sufletul țărănesc, care anunță și egalează în multe locuri pasajele caracteristice din Ion. Hangiul Ghiță din Moara cu noroc, frământat între dragostea de soție și pasiunea banului, dominat de puterea diabolică a tâlharului Lică Sămădăul, poate sta ca forță de expresie pe aceeași linie cu celălalt hangiu al literaturii române, cu Leiba Zibal de la Podeni.
Lică este cel mai viu din toate figurile nuvelei, cel mai bine prezentat și cel mai inteligibil. Cu oarecare nedumeriri la început, datorate poate obiceiurilor cu totul speciale, pe care le descrie autorul, nu suntem nicăieri opriți în loc, pentru a-i înțelege caracterul. Aceasta poate fiindcă el apare mai rar și se schimbă mai puțin. Cu totul altfel stau celelalte două personaje de căpetenie: Ghiță și Ana. După ce s-a terminat povestirea, atunci și numai atunci, chipul celui din urmă se descoperă înaintea noastră: omul slav de fire și sentimental, legat de dragostea pentru bani și dragostea pentru femeie. Lică a pus mâna pe el de la început și oricât l-ar urî, pentru sclavia în care îl ține, întâi , pentru necinstea pe care i-o dă, apoi, pentru răpirea femeii, la final, Ghiță nu va putea învinge pe omul calculat, stăpân pe sine, fără inimă.
Ioan Slavici este înainte de toate un autor pe deplin sănătos în concepție și asta se vede în totalitate în Moara cu noroc, o nuvelă solidă, cu un subiect demn de un roman. Problemele psihologice pe care le pune sunt desemnate cu toată finețea unui cunoscător al naturii umane. Fiecare din chipurile care trăiesc și se mișcă în nuvelele sale e nu numai copiat de pe ulițele împodobite cu arbori ale satului, ci au fondul sufletesc al poporului, gândesc și simt ca el.