Volumul de versuri “Joc secund”, de Ion Barbu, a apărut în anul 1930, la editura Cultura Națională, din București, fiind cel mai important volum din palmaresul literar al autorului, matematician, care a creat un nou curent în literatura română prin introducerea ermetismului în poeziile acestuia, curent care se aseamănă din acest punct de vedere cu filosofia din poezia blagiană.
La început volumul s-a numit “Din ceas dedus”, fiind titlul uneia dintre poeziile din volum, iar numele prezent astăzi a fost schimbat în anul 1964, volum care îl face pe Ion Barbu unul dintre cei mai mari poeți, cel care a dus poezia în sfera ermetică a matematicii cu care a cochetat ani la rândul.
Printre alte edituri care au publicat volumul, putem aminti de editura pentru Literatură, 1966, în format broșat și cartonat, editura Eminescu, 1973, ediție bilingvă, româno-franceză, în format broșat, editura Cartea Românească, 1986, în format broșat, editura Litera, din colecția Biblioteca Școlarului, 1997, în format broșat sau editura Litera Internațional, din colecția Biblioteca Școlarului, 2005, în format broșat.
Ion Barbu, pe numele său adevărat, Dan Barbilian, s-a născut la data de 19 martie 1895, în Câmpulung Muscel, județul Argeș, fiind un însemnat poet și matematician român, adept al ermetismului în curentul modernist românesc, precum și un adept al curentului parnasianist și expresionist.
Dan Barbilian crește într-o familie importantă, tatăl acestuia fiind un însemnat judecător, pe nume Constantin Barbilian, acesta alegând în trecut să își latinizeze numele și să își spună Barbu, nume pe care îl alege și viitorul poet, mai târziu.
Încă din primele clase elementare, elevul Dan Barbilian este atras de matematică, publicând articole în celebra revistă “Gazeta matematică”, iar mai târziu, acesta urmează cursurile Facultății de Științe, unde studiază matematica din anul 1914, până în anul 1921, fiind silit să întrerupă studiile din cauza Războiului.
După război, acesta continuă studiile în străinătate, în Tübingen, Göttingen și Berlin, acest având de partea lui unii dintre cei mai mari matematicieni ai epocii.
Chiar dacă este atras de matematică, acesta cochetează și cu poezia, debutând în anul 1919, în revista “Sburătorul”, Eugen Lovinescu, fiind cel care îi sugerează să folosească pseudonimul Ion Barbu.
Primul volum publicat este “După melci”, volum apărut în anul 1921, iar printre cele mai importante poezii scrise putem trece în revistă nume ca “Timbru”, “Oul dogmatic”, “Riga Crypto și lapona Enigel” sau “Domnișoara Hus”.
Volumul de versuri “Joc secund”, de Ion Barbu reprezintă volumul cel mai reprezentativ din filosofia barbiliană, totul având o tentă care duce spre adâncirea unor aspecte abstracte și ermetice, poetul inspirându-se din poeziile clasicului poet francez simbolist, Stephane Mallarmé.
Autorul publică volumul în urma unui pariu literar făcut cu celebrul critic literar, Tudor Vianu, în care Vianu avea să se ocupe de critica viitorului volum.
Ion Barbu oferă o perspectivă complet nouă și greu de înțeles în poezie, acesta având prezente în poezii concepte matematice ca cele legate de geometrie sau grupuri, elemente prezente chiar în prima poezie din volum, “Din ceas dedus” : (“Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste/Intrată prin oglindă în mântuit azur,/Tăind pe înecarea cirezilor agreste,/În grupurile apei, un joc secund, mai pur.”)
Ion Barbu propune câteva poeme care pot fi ridicate la statutul de artă poetică, acesta oferind pe lângă aspecte astrale și dimensiuni imateriale, care nu se identifică în spațiu și timp, fiind teleportări în alte dimensiuni și timpuri sau criptografii înțelese doar în urma unor analize mai ample, vorbind aici de poeziile, “Din ceas dedus”, “Oul dogmatic” sau “Riga Crypto și lapona Enigel”.
Ideea de bază a volumului este faptul că arta, aici este doar un joc, fiind totul plasat în plan secund, realitatea fiind aici rafinată sub o altă coordonată abstactă, o coordonată care are o existență de sine stătătoare care îl poate anula, submina pe celălalt.
Poezia lui Ion Barbu este una dintre cele mai complexe idei, ca existența unor algoritmi matematici, amestecați în mai multe acolade lirice și impenetrabile limbajului clasic.