Ion D. Sirbu - Jurnalul unui jurnalist fara jurnal

Ion Desideriu Sîrbu s-a născut pe 28 iunie 1919 în comuna hunedoreană Petrila, în familia unui miner. A urmat liceul în orașul natal apoi s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere din Cluj. Era primul dintr-o familie de mineri ce studia acest domeniu, și de altfel a reușit să se remarce cu ușurință. Lucian Blaga i-a fost profesor și mentor însă pe lângă toate funcțiile pe care i le-a adus asta, adică cea de asistent universitar, i-a adus și epurarea. După ce a scris un articol critic cu privire la o piesă comunistă, a fost condamnat la un an de arest politic, apoi pedeapsa s-a lungit la șapte. După eliberare ajunge miner iar din 1964 i se stabilește domiciliul obligatoriu la Craiova. Se angajează la teatru ca secretar literar însă rămâne sub supravegherea securității, ofițerul său fiind chiar Olimpian Ungherea care după demisie va ajunge tot scriitor. După o pauză lungă începe să publice din nou piese de teatru și povestiri de copii însă nu va reuși să ajungă în inima prea multor cititori. De abia după 1989 când i se vor publica lucrările interzise va ajunge cunoscut și chiar adorat pentru detaliile din acea perioadă rece a României.

Lucrarea memorialistică "Jurnalul unui jurnalist fără jurnal" a apărut după moartea autorului, în 1996 la editura Scrisul Românesc. Urmează apoi ediția oferită de Institutul Cultural Român din 2005 și ediția adăugită a Scrisului Românesc din 2009.

Avem parte de cinci mari capitole, 4 ierni și un capitol al editorilor, iar dacă vă așteptați la un text memorialistic clasic, pregătiți-vă să aflați că nu o să fie așa. O filosofie asupra destinului omului și al intelectualului care nu ne oferă detalii intime sau personaje reale, doar discuții cu oamenii prezenți în vechile sale romane ce suferă de singurătate. Totuși nu se oferă peisaje din copilăria sau adolescența sa din Petrila și din război sau din universitate, povești ce ne introduc în lumea sa ce mereu a fost stingheră. Pe măsură ce parcurgem textul apare ideea de moarte și sinucidere iar întregul său univers intră sub domnia prostiei. Pe lângă asta, în acele vremuri își fac apariția cei trei de F în țară, frig, foame și frică iar autorul se izolează cu gândurile sale pentru că doar ele îi mai pot fi alături. Ce îi mai ține de cald în aceste vremuri tulburi sunt scrisul și credința într-un Dumnezeu numai al lui pe care nu îl împarte cu nimeni. Toate aceste teme sunt reinterpretate în romanele scrise în paralel cum ar fii Lupul și catedrala sau Adio, și de altfel și în romanele postume. Fiecare secvență pare a fi o piesă de puzzle ce trebuie conectată cu următoarea ce i se potrivește, iar asta îi adaugă o doză de mister pe care va trebui să o rezolvăm până la final.