Despre Ion Ghica
Ion Ghica (n. 12 august 1816, Bucuresti - d. 22 aprilie 1897, Ghergani, judetul Dambovita), fiu al logofatului Dimitrie Ghica, a fost academician, autor, diplomat, matematician, om politic si pedagog roman de origine aroman, prim-ministru al Romniei de doua ori (1866 - 1867; 1870 - 1871) si presedintele Academiei Romane.
Incepe studiile in familie si la Scoala greceasca, apoi cu prof. francez J. A. Vaillant (1830) si la Scoala de la Sf. Sava, unde ii are colegi pe C. A. Rosetti si Grigore Alecsandrescu. Este trimis la Paris pentru a-si continua liceul, isi ia bacalaureatul in litere (1836) si in stiinte (1838), inscriindu-se apoi la Ecole des Mines, unde obtine diploma de inginer (1840).
Avand planuri de modernizare a exploatarilor miniere, la intoarcerea in tara este primit cu ostilitate si i se refuza orice functie din cauza activitatii politice din vremea studentiei si a colaborarii sale cu Ion Campineanu. Intre 1842 - 1843 devine profesor de economie politica la Academia Mihaileana de la Iasi. In 1844 scoate revista Propasirea cu Alecsandri, Kogalniceanu si Panait Bals. Impreuna cu N. Balcescu si Christian Tell infiinteaza Societatatea secreta Fratia, care va fi motorul revolutiei de la 1848. Tot in acest an se intoarce la Bucuresti. In 1847 se casatoreste cu Alexandrina, fiica generalului Mavros. Ion Ghica este unul dintre participantii activi ai revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca. Este trimis special al Comitetului Revolutionar la Constantinopol. Intre 1854-1858 este numit bey (guvernator) al insulei Samos.
Cele doua opere capitale ale prozatorului evoca intr-o maniera colorata aceasta perioada in Scrisori si in Amintiri din pribegia dupa 1848. In 1859, dupa Unire, este presedinte al Consiliului de Ministri, ministru de interne, functii ce i se vor incredinta si dupa 1866. In 1859, dupa unirea Moldovei si Tarii Romanesti, este chemat de Alexandru Ioan Cuza sa se intoarca si devine prim-ministru. La 11 octombrie 1859 obtine acelasi portofoliu de prim-ministru in Muntenia, dar demisineaza la 27 mai 1860. In 1866 s-a alaturat comitetului secret care, prin lovitura de stat de la 11 februarie 1866, a determinat detronarea lui Alexandru Ioan Cuza si inlocuirea acestuia cu printul Karl de Hohenzollern-Sigmaringen, devenit regele Carol I. In timpul domniei acestuia va deveni, din nou, prim-ministru. In 1874 devine membru al Academiei Romane, iar in perioada 1876 - 1895 va fi privilegiat sa detina de 4 ori functia de presedinte al acesteia. In mai 1881, a fost numit ministru roman la Londra, functie in care va ramane pana in 1889.
La 22 aprilie 1897, Ion Ghica trece in nefiinta. Pe langa distinctia in politica, Ion Ghica a atins si o reputatie literara prin ale sale Scrisori catre Alecsandri si alte opere, precum: Amintiri din pribegia dupa 1848, Convorbiri economice, Cuvantarea Principelui de Samos catre Senatul samiotilor, Ion Ghica catre N. Balcescu, scrisori inedite din vremea pribegiei.