Ion Hobana - Un fel de spatiu

Ion Hobana, născut la București, pe 25 ianuarie 1931, a fost unul dintre cele mai mari nume ale literaturii știițifico-fantastice române. Și-a petrecut copilăria la Bârlad, alături de tatăl său, Ion Mantarosie, fost magistrat, și mama sa, Antoneta Patrichi, profesoară de istorie. În anul 1949 a absolvit Colegiul "Gheorghe Roșac Codreanu". Și-a luat licența la Facultatea de Filologie a Universității București, în anul 1955, cu o primă lucrare de diplomă consacrată în România literaturii științifico-fantastice, fiind prima de acest fel din țară. Publică în același an, în revista "Știință și Tehnică", povestirea "Glasul mării", căreia i-au urmat volumele "Ultimul val" (1957), "Oameni și stele" (1963), "Un fel de spațiu" (1988) și "Timp pentru dragoste" (2009). A fost membru al "Uniunii Scriitorilor din România", "Societe Europeenne de Culture", "H.G. Wells Society", "Centre International Jules Verne" și "Associazione Internazionale per gli Studi sulle Utopie".

Cartea "Un fel de spațiu" conține o serie de povestiri, grupate în trei părți, reprezentând tipuri diferite de spațiu. Prima parte a cărții, intitulată "Lumea tăcerii", conține, printre altele, povestirea numită "Coborând în albastru", ce privește spațiul precum un univers subacvatic. Aceasta scoate în evidență o creatură supranaturală. Fiind scrisă la persoana întâi, povestirea conține relatările unui scafandru, care, ajuns la o anumită adâncime a mării remarcă o creatură nemaivăzută ce se ridică din adâncuri. Această creatură avea o lungime de peste douăzeci de metri, capul mic, asemănător cu cel al unei foci, gură mare, ochii mari, negri, nările în vârful botului, aruncând două țâșnituri de vapori de apă. Corpul sau era ușor turtit, având două labe rudimentare în formă de înotătoare, și o coadă lungă, ascuțită în vârf. Avea pielea mai deschisă la culoare pe pântece, fiind neagră cu pete galbene. A doua parte a cărții, numită "Un fel de spațiu", este alcătuită din patru povestiri, și anume: "Glasul trecutului", "...un fel de spațiu", "Emisiune nocturnă" și "Timp pentru dragoste". Penultima povestire a celei de-a doua părți a volumului, "Emisiune nocturnă", spune povestea recepționării unui semnal tv. În primă fază, acesta este fară sunet, pe parcurs o persoană face rost de acel sunet, captându-l separat. În final, cele două elemente ale emisiunii, imaginea și sunetul, sunt puse la un loc, însă imaginea nu există, ea fiind, de fapt, doar în mintea celui care urmărea acea transmisiune. Privitorul se interesează și află că respectiva transmisie e posibil să fie dintr-un alt timp. A treia parte a cărții, intitulată "Oameni și stele", conține povestirile: "Cea mai bună dintre lumi", "Tranzacția", "Ploaia de seară" și "Oameni și stele". Ultima povestire a celei de-a treia părți a cărții privește spațiul ca suprafață extraplanetara. Printre altele, această povestire expune o tranzacție dintre oameni și marțieni, stabilindu-se un contract intre ei, marțienii având ceva ce oamenii își doreau să fie al lor. În spațiu este trimisă o persoană care va negocia cu ei, însă marțienii nu aveau niciun motiv pentru a încheia respectiva tranzacție. Oamenii însă nu cedează ușor, încercând mai multe tehnici de negociere cu marțienii. "Ploaie de seară", o altă povestire din cea de-a treia parte a cărții, scoate în evidență o redescoperire a pământului.

Cartea "Un fel de spațiu" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Nemira (2015) și Albatros (1988).