Despre Ion Lancranjan
La 13 august 1928 (Oarda de Sus, jud. Alba), s-a nascut prozatorul si politicianul roman Ion Lancranjan. Provenea dintr-o familie de tarani: tatal sau a fost Ilie Lancranjan, si mama, Iova (nascuta Romcea).
In 1942 a urmat Scoala de ucenici de pe langa uzinele Astra din Brasov, si, mai tarziu, o scoala metalurgica la Campina. Din 1951 este elev al Scolii de literatura Mihai Eminescu. Dupa ce o absolva, lucreaza ca redactor la Tanarul scriitor, apoi la Luceafarul, Gazeta literara, Viata Romaneasca (din 1953 pana in 1967, cand se dedica numai literaturii si unor activitati obstesti).
A debutat ca prozator cu nuvela Cordovanii. Aceasta a fost esenta urmatorului roman cu acelasi titlu. Primul volum de nuvele este Eclipsa de soare (1969). Lancrajan a mai publicat in Tribuna, Ramuri, Steaua, Ateneu, Manuscriptum, Saptamana si Romania Mare.
In 1963 si-a facut debutul editorial cu romanul Cordovanii. Alte romane: Caloianul (1975), Suferinta urmasilor (1978), Fiul secetei (1979). Drumul cainelui e o povestire mai ampla. Dupa o perioada de relativa izolare, in anul 1990 a publicat nuvela Lostrita si volumul de povestiri Omul de sub munte.
Activitatea sa publicistica s-a materializat in volumul de insemnari Nevoia de adevar (1978) si un altul de articole si eseuri, Cuvant despre Transilvania (1982), cu care a starnit numeroase reactii si controverse. A urmat volumul de articole Vocatia constructiva (1983) si romanul Toamna fierbinte (1986).
Ion Lancranjan a fost unul intre cei carora li s-au acordat Premiul de Stat si Premiul Uniunii Scriitorilor (ambele in anul 1963). In 1990 a primit, de asemenea, Premiul anual de publicistica al revistei Romania Mare.
Opera: Cordovanii (1963), Fragmentarium (1969), Eclipsa de soare (1969), Vuietul (1969), Ploaia de la miezul noptii (1973; reeditata in 2004), Drumul cainelui (1974), Caloianul (1975), Nevoia de adevar (1978), Suferinta urmasilor (1978), Fiul secetei (1979; reeditata in 1984), Cuvant despre Transilvania (1982; reeditata in 1995), Vocatia constructiva (1983),Toamna fierbinte (1986), Omul de sub munte (1990), Lostrita (1990), Cum mor taranii (1991), Umbra rasculatului roman (1996). Ion Lancranjan a dedicat un capitol din romanul Caloianul lui Dimitrie Tomozei - capitolul intitulat Dincolo de aparente din romanul Caloianul (portret creionat sub numele de Romulus Leanc).