Ion Luca Caragiale este, probabil, cel mai căutat dramaturg pe care țara noastră avea să-l ofere literaturii universale. Piesele sale de teatru vor fi extrem de apreciate la nivel internațional și vor servi drept sursă de inspirație pentru scriitorii aflați la început de drum. Adesea, nostimul Caragiale lucrează în colaborare cu teatre mici și mari și își oferă cu pasiune opera în slujba actorilor, care au talentul necesar să pună în scenă personajele închipuite de autorul nostru.
Cu mult înainte de a scrie piese de teatru, Caragiale a compus tot soiul de manuscrise despre lume și timpurile sale de glorie. A scris despre politică, despre istorie și chiar despre cultura românească în perioada sa de glorie. S-a reunit la Junimea cu fel și fel de intelectuali ai veacului și a pus cap la cap tot soiul de idei năstrușnice pe care le-a dat apoi mai departe către tinerele generații. Fără să vrea, avea să devină un idol al veacului său, să fie adulat și criticat în egală măsură, iar astăzi, scrierile sale sunt studiate în țara noastră și nu numai.
Este un patriot convins, deși părăsește România de mai multe ori și ia parte la fel și fel de adunări culturale de pe alte meleaguri. Ulterior, revine la București și își așterne cu ardoare ideile pe hârtie.
Cartea de față este o pledoarie despre frumos și o odă adusă neamului românesc, un îndemn spre lectură pentru tinerele generații. Manuscrisul tratează evenimente istorice reale, confruntări politice de amploare și idei și subiecte care s-au tot vehiculat în acea epocă. Prin maniera sa narativă, Caragiale este nostim și serios în același timp și ne determină să-l parcurgem cu interes și curiozitate.
Personajele sale sunt inspirate din realitatea veacului său și sunt credibile și extraordinar de bine construite. Fel și fel de asocieri interesante avea să facă Caragiale de-a lungul vremii, iar povestea sa se creionează magistral și ne cucerește încă de la primul paragraf. Când ne așteptam mai puțin, scriitorul ne vorbește despre sfera religioasă și despre sacralitatea la care sunt nevoiți să facă trimitere filosofii veacului pentru a fi, cumva, apreciați și citiți. În veacul în care politica reprezenta o filă controversată și puțini aveau curajul să se exprime liber, Caragiale o face și chiar reușește să impresioneze prin asta. Treptat, revine la glumele sale, la izul burlesc cu care ne-a obișnuit și fiecare capitol al manuscrisului se dovedește a fi o reală surpriză.
Cartea va fi chiar tradusă în limba franceză și distribuită în Franța, fapt ce va spori celebritatea lui Caragiale. Ulterior, ideile sale vor fi preluate de alți scriitori și vor servi drept sursă de inspirație pentru profesorii din marile universități românești. Sațiul european va conserva studiul lui Caragiale și îl va prezenta la numeroase cercuri literare de profil. Astăzi, cartea se regăsește pe rafturile bibliotecilor din țară și din străinătate, este apreciată pretutindeni, iar la noi poate fi găsită în mai multe ediții, după cum urmează: Univers (1988), Editura pentru Literatură (1990).