Volumul de versuri “Romanțe pentru mai târziu”, de Ion Minulescu au apărut pentru prima dată în revista “Viața literară și artistică”, în anul 1906, fiind structurate într-un volum publicat în anul 1908 la editura Alcalay, din București, primul volum din cariera literară a lui Ion Minulescu.
Printre alte edituri care au publicat volumul, putem aminti de editura Cultura Națională, 1922 și 1927, în format cartonat și broșat, editura pentru Literatură, din colecția Biblioteca pentru toți, 1969, în format broșat, editura Scrisul Românesc, 1984, în format broșat, editura Valeriu, din colecța Biblioteca Școlară, 1995, în format broșat, editura Minerva, din colecția Biblioteca pentru toți, 2008, în format broșat sau editura Litera, din colecția Biblioteca pentru toți – Jurnalul Național, 2009, în format cartonat, cu supracopertă.
Ion Minulescu s-a născut la data de 6 ianuarie 1881 la București, însă mare parte din copilărie a petrecut-o la Slatina iar școala la Pitești.
Urmează școala primară și cea gimnazială la Pitești, examenul de bacalaureat fiind susținut în anul 1899 la pesionul privat „Brânză și Arghirescu” din București.
În 1897 apar primele creații, Minulescu, sub pseudonimul Nirvan, poeziile fiind publicate în celebra revistă a epocii, “Povestea vorbei”.
În anul 1914, se căsătorește cu poeta, Claudia Millian, având o fiică, Mioara, aceasta fiind o importantă artistă plastică.
În anul 1922 devine director general al artelor în cadrul Ministerului de Culte și Arte.
În anul 1940 este inițiat în tainele francmasoneriei, alături de soția sa, pentru ca patru ani mai târziu, la data de 11 aprilie 1944, să moară, în urma unui atac de cord, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din București.
De-a lungul carierei publică mai multe volume de poezii și de proză, printre cele mai reprezentative putem aminti “Roșu, galben și albastru”, Ed. Cultura națională, 1924, “Bărbierul regelui Midas”, București, 1929 sau “Cetiți-le noaptea”, Ed. Cultura națională, 1930.
Volumul de versuri “Romanțe pentru mai târziu”, de Ion Minulescu reprezintă primul volum al autorului, un volum în care poetul încearcă să bată la ușile literaturii, având aici chiar și o artă poetică în care acesta apare ca un necunoscut îmbrăcat în hainele din vechea cetate a greciei antice, având speranța ca acesta să fie întâmpinat cu foi de laur pe cap, însă toate acestea sunt cumva sortite eșecului, gloria având să îl acapareze mai târziu.
Poemele prezentate în volum, păstrează aspectele simboliste împrumutate din operele marilor poeți francezi, având aici o tehnică în care Minulescu pune foarte mult accent pe muzicalitatea versurilor care curg ca într-o romanță veșnic tânără.
Avem de-a face cu alte poeme care tratează ideea de trecere și acceptare a poetului în lumea nouă a literelor, poetul croindu-și un drum spre poemul suprem, acela care îl va așeza în rândul marilor simboliști români (“Romanța celor ce se vând” sau “Romanța marilor dispăruți”).
Pe de altă parte regăsim poeme în care autorul pune accent pe cei care nu reușesc să treacă în noua cetate a poeziei, cei care au fost refuzați, căci aceștia vor fi cei care mai târziu își vor primi acceptul. Avem aici tratată această temă a celui care pribegește și care învață din greșeli (“La poarta celor care dorm” sau “Romanța pelerinului”).
Tema libertății se păstrează și ea în linia generală a volumului, Minulescu dorind să aducă o nouă linie simbolistă în concepția literară românească, concepție susținută prin poemul “Crepuscul la Tomis”, unde ideea de navigare și dor se dezic de concepțiile statice și tradiționale ale predecesorilor săi conservatori.
O altă temă importantă care pare puțin uzitată în concepția generală a autorului, este cea a macabrului, însă un macabru care se împletește cu umorul, prinzând din acest punct de vedere un aer romantic din epoca barocului, având în “Romanța mortului” o redare a unei povești în care un schelet vagabondează pe aleile unui cimitir, așteptând ca paznicul să deschidă cavoul, totul prinzând un aer ludic, jovial, nicidecum terifiant și lugubru ca în opera bacoviană.
În final, putem spune că poemele lui Minulescu vorbesc despre aspecte cuprinse într-un glob personal în ceea ce privește stilul, acesta cântând cu ajutorul cuvintelor o romanță către o iubire febrilă, plasând totul într-un soi de tratament prin hedonism, el fiind prințul care vagabondează între realitate și vis.