Volumul “Versuri”, de Ion Minulescu, a apărut în anul 1939 la editura Fundația pentru Literatură și Artă Regele Carol II, fiind o ediție completă, îngrijită de autor.
“Versuri”, a reprezentat ultimul volum de poezie publicat de Ion Minulescu, fiind și volumul cel mai bine dozat, dar și foarte bine asimilat de către cititori, fiind republicat de multe edituri, printre cele mai importante putem aminti de editura Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1943, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1957, Editura pentru Literatură, 1964, editura Minerva, 1975, 1981, editura Facla, 1985 sau editura Coresi din colecția Scriitori clasici, 2004.
Ion Minulescu s-a născut la data de 6 ianuarie 1881 la București, însă mare parte din copilărie a petrecut-o la Slatina iar școala la Pitești.
În 1897 apar primele creații, Minulescu folosind pseudonimul literar Nirvan, poeziile fiind publicate în celebra revistă a epocii, “Povestea vorbei”.
De-a lungul carierei publică mai multe volume de poezii și de proză, printre cele mai reprezentative putem aminti: “Romanțe pentru mai târziu”, Ed. Alacalay, 1908, “Roșu, galben și albastru”, Ed. Cultura națională, 1924, “Bărbierul regelui Midas”, București, 1929 sau “Cetiți-le noaptea”, Ed. Cultura națională, 1930.
Volumul “Versuri”, de Ion Minulescu, reprezintă volumul în care poetul îmbină mai multe direcții în simbolismul binecunoscut în acea epocă, dus la un anumit nivel estetic de Bacovia, cu limbajul sumbru și imaginea monocromă, sau simbolismul arghezian, metamorfozat în modernism în linia tehnicilor poeților francezi ai vremii.
Minulescu, nu face parte din nicio categorie, el este retoric în exprimare, acest lucru fiind sesizat din simplul fapt că Minulescu a scris și opere dramatice, el are o exprimare aparte, dar și o expresivitate care îl așează pe un loc aparte în ceea ce privește curentul simbolist în România.
A fost categorisit ca fiind un poet tardiv în simbolism, având o poezie eterică, ușor de citit de către cititori, acest lucru fiind subliniat de câțiva critici literari, ca Eugen Lovinescu sau Șerban Cioculescu.
Poezia lui Ion Minulescu, se adresează tuturor, fiind plină de dinamism, fiind creată pentru a fi trăită, versurile lui având și o muzicalitate aparte, este așadar lipsită de concept, poezia sa rezonează prin imagini naturale care cresc în percepția cititorului, fiind un poet aparte, făcând o paralelă cu simbolismul blagian care adâncește taina.
Având în vedere latura retorică a poeziei, Minulescu pune în prim planul poeziilor, minciuna, având pe alocuri accente colorate în erotism, poezia având un caracter extravertit.
Simbolismul conturat în poeziile lui Minulescu se axează în romanțele acestuia pe o multitudine de imagini în care erotismul se împletește cu o imagine în care se desprinde imaginea unui adevărat fanfaron care trăiește în percepția și temperamentul autorului, acest lucru fiind sesizat și în proză.
Minulescu schimbă liniile clasicului lirism, fiind împotriva curentului, senzibilizând poezia în ritm teatral și social, punând socializarea și bonomia în mijlocul universului său clădit în senzualitate, coloristică și jovialitate.