Ion Neculce - Letopisetul Tarii Moldovei

Ion Neculce s-a născut în 1672 în sătucul ce astăzi îi poartă numele din Iași și avea să devină unul dintre cei mai importanți cronicari români. La vârsta de 14 ani familia se mută în Țara Românească din cauza unui incendiu pornit de un grup de polonezi rebeli, și se va adăposti la Constantin Cantacuzino. Durează câțiva ani până ce se întorc înapoi în Moldova și primește slujba de postelnic, urmată de vătaf și în cele din urmă, după multă muncă și inteligență demonstrată, hatman la cerea lui Dimitrie Cantemir. Va lua parte la războiul ruso-turc și va conviețui cu însuși domnitorul în Rusia pentru o vreme până când primește învoirea de a se întoarce în Moldova de la Mihai Racoviță. În 1731 primește titlul de cel vornic al Țării de Sus dat de Grigore Ghica al II-lea și își va îndeplini sarcinile până la moartea sa din 1744. Va scrie de-a lungul vieții istorie ce astăzi ne este predată în școli sub numele de izvoare scrise, dar și legende de tot felul adunate în volumul " O samă de cuvinte". Limbajul popular și plin de anecdote îl fac un scriitor de elită ce întotdeauna a reușit să îmbine învățatul cu recreerea așa că chemați-vă copii sau nepoții la o lecție de istorie cum nu au mai întâlnit.

Lucrarea "Letopisețul Țării Moldovei" a fost scrisa între 1732 și 1744 și s-a păstrat într-un număr de 14 copii ce au fost folosite de Mihail Kogălniceanu pentru a redacta ediția din 1845. Printre numeroasele ediții apărute se află editura Minerva în 1980, Editura de Stat pentru Literatură și Artă în 1952 și Litera din 1997.

Încă de la început autorul ne spune că va fi obiectiv cu privire la evenimentele întâmplate și adevărului istoric, ceea ce denotă că sursele sale sunt cele mai de încredere. Toate informațiile în care nu crede cu aceeași tărie sunt publicate în "O samă de cuvinte" pentru a nu fi care cumva confundate cu realitatea. Totul începe cu Dimitrie Cantemir ce era adorat de oamenii din jurul său datorită bunătății și jovialității de care dă dovadă. Așa se face că obține o alianță cu Petru cel Mare pe care autorul îl descrie cu cele mai fine și exacte detalii. Evenimentele sunt în ordine dar asta nu înseamnă că ne pune și anticipația la încercare. Printre ele se numără lovitura de stat a țarinei Elisabeta, salvarea hatmanului Buhuș de Constantin Cantemir sau farsele adresate lui Dumitrașcu Vodă. Asemănat la vorbă cu Creangă, autorul reușește să ne introducă într-o lume dispărută demult, unde domnitorii erau în număr mare și oamenii erau doar niște pioni din jocul lor de-a războiul.