Ion Vlasiu - Drum spre oameni

Ion Vlasiu s-a născut pe 8 mai 1908 în comuna Lechința din Mureș. A rămas fără părinți încă din copilărie și a fost crescut de bunicii din Ogra, sat ce i-a rămas în suflet toată viața. A urmat Școala de arte și meserii din Târgu-Mures, apoi Academia de Arte Frumoase din Cluj însă nu a absolvit din cauza problemelor financiare. Totuși la doar un an va avea prima expoziție personală în domeniul sculpturii, lucrări ce se vor încadra în stilul lui Rodin și Brâncuși. În același an are loc și debutul în literatură cu o poezie publicată în revista O lume nouă. Devine profesor la Școala de ucenici, apoi avansează pe treptele Academiei de arte frumoase din Timișoara. Din dorința de a-și lărgi orizonturile artistice, începe să călătorească la Belgrad, Budapesta, Zagreb și Praga pentru a vedea ce înseamnă sculptura acolo. În 1937 pleacă la Paris la indemnele fostului său profesor, și de aici începe cu adevărat viața sa. Descoperă pe viu arta lui Rodin, îi ascultă prelegerile lui Cioran și participă la conferințele lui Iorga de la Sorbona. Aici a întâlnit și cele mari iubiri ale vieții sale, Louvrul, și pe Marina, cu care și-a petrecut întreaga viață. Începe să picteze pe străzile pariziene și să facă portrete oamenilor din înalta societate însă pe alocuri tablourile sale erau presărate cu peisajul de acasă. Autoportretele sale erau brutale, acre și directe dar exprimau un talent surprinzător. Îl întâlnește pe Brâncuși ce îl sfătuiește să nu încerce să demonstreze nimănui nimic pentru că talentul său va fi observat de cine trebuie, și atunci și-a dat seama că totul vine din interior. Călătorește în întreaga Europa pentru a-și prezenta lucrările, dar în fiecare weekend se întorcea la căsuța sa de la sat pentru a lucra în gradină. Este laureat cu Premiul Academiei Române în 1939, Premiul Anastase Simu în 1942 și îi este acordat în 1964 titlul de Artist emerit.

Față de sculptură, operele sale nu au reușit să miște prea multe inimi, însă eu îmi fac datoria de a vă spune câteva titluri cu speranța că măcar veți încerca să îl citiți. Monolog asimetric, Lumea poveștilor sau Am plecat din sat sunt doar trei dintre cele 14 opere scrise de-a lungul vieții.

Trilogia "Drum spre oameni" a fost publicat pentru prima dată în 1961 la Editura pentru Literatură. Urmează apoi ediția din 1970 a editurii Eminescu, și nimic din secolul curent pentru că succesul nu a fost unul prea mare. Pelicula cinematografică unanimă a fost realizată în 1988 de Nicolae Cabel, însă nici aceasta nu s-a ridicat la înălțimea dorită. Procesul de formare al artistului este una dintre temele majore abordate în ambele cazuri, și astfel reușește să ne introducă și în biografia sa care este destul de greu de găsit.