Publicată inițial în anul 1958, lucrarea prezentă este una dintre cele mai de preț scrieri pe care Iris Murdoch o va lăsa drept moștenire patrimoniului literaturii universale. Totuși, scrierea prezentă aduce în prim plan o serie de detalii pe care nu le-am mai observat până acum la englezoaică. Fiind o prezentare deosebită a societății secolului al XX-lea, opera aduce în prim plan intrigi și fapte abjecte, răzbunări și iubiri pătimașe, urmărind destinul unor personaje aflate cumva la început de drum. Murdoch ne aduce în prim plan adevărurile umane incomode, delirul ființei omenești, care poartă cu sine o serie de trăiri și gânduri contradictorii, chinuri ale sufletului și strâmtori ale minții.
Marea este cadrul perfect pentru autoarea noastră, iar femeia își concentrează atenția asupra eroilor săi, dar nu își neglijează nici cititorii, care sunt captivați efectiv de capacitățile sale de evocare. Într-o incursiune fabuloasă, pe mare și pe uscat, scriitoarea reușește să îndepărteze clișee învechite, ba chiar oferă o libertate supremă personajelor sale. Ne aruncam in vâltoarea romanului și ne pierdem în tot soiul de detalii de umplutură, urmărind fără să vrem o poveste încurcată și ajungem la un sfârșit de a dreptul șocant și revoltător. „Clopotul” este o lucrare fabuloasă, ciudată și plină de înțelesuri ascunse, însă varietatea personajelor și situațiilor ne va impresiona.
Fără să intrăm în detalii, povestea este amplă și populată de care multe personaje pe care nu le înțelegem, iar firul narativ se bifurcă la mijlocul primului capitol. Impresii personale ale autoarei, idei din trecut, trimiteri și referințe către epoci trecute acestea sunt detaliile care ne vor copleși de-a lungul scrierii. Tragedia și drama, armonia și echilibrul interior sunt chestiunile care ne vor atrage atenția de-a lungul manuscrisului, dar treptat vom înțelege care este scopul lui Murdoch și de ce a ales să acționeze în această manieră. Personajele principale sunt prinse într-o pânză de păianjen deasă și greu de depășit. Scrierea nu poate fi comparată cu altele pe care ni le-a oferit Murdoch până acum, iar acest lucru ne surprinde.
Autoarea se aseamănă acum, pe alocuri, cu Hemingway și al său roman „Bătrânul și marea”. Iluziile pierdute ale autoarei, impresiile din călătorii personale ori alte surse de inspirație se vor regăsi în acest manuscris. Scrierea ajunge rapid pe piața de carte din Europa, se vinde rapid, iar editura este nevoită să suplimenteze stocurile. Mai târziu, aceasta va fi adaptată pentru piese de teatru, ba chiar pentru un scenariu de film. Murdoch își face acum loc printre numele cele mai cunoscute din literatura universală, iar astăzi servește drept sursă de inspirație pentru scriitorii aflați la început de drum. Cartea poate fi găsită pe site-ul nostru, la numai un click distanță, în mai multe ediții, după cum urmează: Polirom (2002), Leda (2018).