Romanul “Țara mea inventată”, “Mi pais inventado”, în limba spaniolă, de Isabel Allende, a apărut în anul 2003, la editura Arete, din Marea Britanie, fiind una dintre cărțile cele mai de suflet ale autoarei, scrisă în a doua parte a carierei acesteia, aducându-și aminte de copilărie și de casa părintească, astfel că opera capătă un statut autobiografic și nostalgic pregnant.
Memoriile autoarei, care a călătorit foarte mult prin lume, au reprezentat o destindere din punct de vedere emoțional, aceasta aducându-și aminte cu plăcere de țara sa natală, Chile și de lucrurile nedescoperite de alți oameni, care asociază totul diferit, din punct de vedere social și politic și mai puțin etnografic.
În România, romanul autobiografic, apare în anul 2005, la editura Humanitas, din colecția Raftul întâi, în format broșat, fiind singura editură care publică romanul, alte ediții, fiind publicate în anii 2007, 2010 și 2017, în format broșat, după o traducere de Cornelia Rădulescu.
Isabel Allende Llona, pe numele complet, s-a născut la data de 2 august 1942, în capitala statului Chile, Lima, fiind una dintre cele mai de succes autoare de romane din spectrul realismului magic, aceasta cochetând și cu universul jurnalistic, timp de mai bine de cincisprezece ani.
După ce mama Isabelei, se recăsătorește cu un diplomat, Isabel, călătorește prin mai multe țări, prima dintre acestea fiind Bolivia, acolo unde urmează cursurile unei școli americane, pentru ca mai târziu să învețe la o școală privată din Liban și Beirut.
Revine din anul 1959, în Chile, unde finalizează studiile universitare, căsătorindu-se în anul 1962 cu studentul inginer Miguel Frías.
Prima sa operă notabilă, apare în anul 1982, atunci când publică romanul “The House of the Spirits”, “Casa spiritelor”, acesta fiind premiat, un an mai târziu, cu titlul de “Romanul anului”, iar printre alte titluri publicate de celebra autoare chiliano-americană, putem aminti de “La gorda de porcelana”, 1984, “De amor y de sombra”, 1985, “Paula”, 1994, “El bosque de los pigmeos”, 2005 sau “La isla bajo el mar”, 2010.
Romanul “Țara mea inventată” de Isabel Allende trece peste opera de bază cu care autoarea s-a făcut cunoscută în universul literar contemporan, astfel că, în cuprinsul operei de față, aceasta realizează un roman autobiografic, ce pune accent pe trecut și pe relațiile intense din copilărie, pe familie și pe viața lipsită de griji, pe de o parte, ori pe viața zbuciumată a țării, care trece prin evenimente tragice.
Autoarea declară, la un moment dat, că ruptura de țara sa natală, a făcut-o să fie ceea ce este astăzi, adică o scriitoare de succes, aceasta scriind foarte multe opere în America, după anii ’80, fiind departe de capitala aglomerată chiliană, însă, nostalgia târzie, o face pe autoare să așterne cuvinte intime și tandre, care dăinuiesc și în imaginația cititorului, cel care are timp să asocieze imaginile cu alte nostalgii proprii din copilărie.
Cartea de memorii “Țara mea inventată” reprezintă o adevărată declarație de dragoste îndreptată înspre țara sa natală și oferă o multitudine de imagini marcante din copilărie, imagini ce vorbesc despre casa părintească, ori despre părinți și bunici, dar poate cel mai important lucru, despre care autoarea vorbește este relația marcantă dintre aceasta și bunici, ori atracția magică îndreptată înspre ceremonialuri, totul asemănându-se cu ritualul mesei din Japonia, universul creator, având aici alte valențe, ce parcă te transpun în acele vremuri marcante.
Viața cotidiană are și ea un cuvânt de spus în schițarea romanului, astfel că relația dintre eroina principală și celelalte rude, ajung să conteze, astfel că cititorii pot afla despre mătușa Isabelei, care are 100 de ani și care își crează o aură de sfântă, sau despre unchiul Jamie, cel care pierdea nopțile cântând la acordeon.
Umorul își face și el loc în tot acest tablou, astfel că, imaginea bunicii care susține că are puteri supranaturale și comunică cu spiritele, ajunge să capete un fler intens umoristic, alături de imaginile cu bunicul din partea mamei, cel mult iubit de autoare.
Ospitalitatea și idealul din acele vremuri, se amestecă și cu exilul familiilor din acea perioadă, după ce istoria zdruncină din temelii societatea, astfel că, autoarea oferă o perspectivă vastă și în legătură cu acest episod nefericit din istorie, totul fiind ca în viață, un amalgam de lumini și umbre, ce se echilibrează armonios.