Despre Isac Peltz
Isac Peltz sau Itig Peltz (n. 12 februarie 1899 - d. 10 august 1980) a fost un prozator, traducator si jurnalist roman de origine evreiasca. S-a nascut intr-o familie evreiasca bucuresteana de mici mestesugari; tatal sau, Nathan Peltz, era croitor, iar mama sa Eara (nascuta Rotenberg) confectiona lenjerie.
Isac Peltz a fost autodidact si a studiat teologia evreilor, desi nu exista dovezi documentare care sa sustina notiunea. In 1915 a editat si a scris revista Indrumarea, care a aparut doar pentru o scurta perioada; acest lucru marcheaza debutul sau in publicistica.
Prima sa carte a fost eseul Menirea literaturii din 1916, in care a argumentat si a subliniat importanta eticii in literatura. In 1916 a fost corector la Gazeta ilustrata. Doi ani mai tarziu (1918) a fost redactor pentru Scena si Presa libera; in acelasi an a ocupat un rol similar la Literatorul, o revista a lui Alexandru Macedonski. In 1919, N. D. Cocea l-a angajat pe Peltz la ziarele Chemarea si Facla; in acelasi timp a fost redactor la Adevarul si Dimineata. In perioada interbelica a avut o cariera activa in ziare, lucrand ca redactor la Epoca, Indreptarea, Lupta, Era noua, Ordinea, Izbanda si Avantul. De asemenea, a fost colaborator la revistele Sburatorul (participand sporadic la publicatia condusa de Eugen Lovinescu), Viata Romaneasca, Romania Literara, Cuvantul liber, Azi, Santier, Bilete de Papagal, Vremea, Reporter si Adevarul literar si artistic. A regizat doua reviste Caiete lunare (1927) si Zodiac (1930-1932). A folosit uneori pseudonimul I. P. Aniurg, Enter, Ipel, Logicus, I. Pajura si Rix.
Dupa al doilea razboi mondial si odata cu ascensiunea regimului comunist, Peltz a fost redactor la ziarele Drapelul (decembrie 1944 - 1946) si Era noua (1946-1948) si colaborator la Romania Libera (1957-1963), Steagul rosu , Informatia Bucurestiului, Munca, Gazeta literara, Romania Literara, Luceafarul, Veac nou, Albina, Flacara, Pentru Patrie si Revista cultului mozaic. Arestat in 1949, a fost condamnat la trei ani de inchisoare in 1950, trecand prin inchisorile din Calea Rahovei, Jilava, Gherla si Aiud.
Prima sa carte, Fiori (1918), a inclus poezii epice. Pentru un timp, el a scris piese de teatru (Veninul, 1917; Crima, 1920; Editie speciala, 1921), care a aparut in Revista pentru toti. Proza sa scurta include Stafia rosie (1918), Mesterul viata (1919), Paiatele (1921) si vopsitul Fantose (1924); Peltz a revenit sub comunism, cu Inimi zbuciumate (1962), Pana intr-o zi (1963), Fauna burzuluitilor (1965), Comic instantaneu - si nu prea... (1967) si Microbar (1971).
Printre cele mai notate lucrari ale sale se numara Viata cu haz si fara a numitului Stan (1929) si Horoscop (1932), dar mai ales Calea Vacaresti (1933) si Foc in Hanul cu tei (1934); acestea au vadit masura completa a talentului sau de scriere, Alte lucrari ale sale au fost: Actele vorbeste (1935), Tara buna (1936), Noptile domnisoarei Mili (1937) si Pui de lele (1937). Regimul Ion Antonescu din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial a interzis oficial intreaga sa lucrare ca din cauza originii sale.
Autorii pe care i-a tradus singur sau in colaborare ii includ pe: George Sand, Henri Murger, Pierre Daix, Sarah Bernhardt (Memories), O. Henry, Aziz Nesin, Konstantin Fedin, Ivan Yefremov, Arseniy Golovko, Mikhail M. Nikitin, Pyotr Pavlenko si Alexander Rekemchuk. in 1929 a castigat Premiul Societatii Scriitorilor din Romania si Premiul special al Uniunii Scriitorilor din Romania in 1979. Peltz a fost membru al Francmasoneriei Romane.