Italo Calvino - Cavalerul inexistent

Italo Calvino s-a născut la 15 octombrie 1923, Santiago de las Vegas, Cuba și a decedat la 19 septembrie 1985, Siena, Italia. El a fost jurnalist, scriitor și romancier italian, a cărui poveste captivantă și imaginativă l-a făcut unul dintre cei mai importanți scriitori italieni de ficțiune din secolul al XX-lea. Calvino a părăsit Cuba pentru Italia în tinerețe. S-a alăturat rezistenței italiene în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și după război s-a stabilit la Torino, obținându-și diploma în literatură în timp ce lucra pentru ziarul comunist ”L ’ Unità” și pentru editura ”Einaudi”. Între 1959 și 1966 a editat împreună cu Elio Vittorini, revista ”Il Menabo”. Două dintre primele lucrări fictive ale lui Calvino au fost inspirate de participarea sa la Rezistența italiană: romanul neorealist ”Il sentiero dei nidi Ragno” (1947) care vede Rezistența prin experiențele unui adolescent neajutorat în mijlocul evenimentelor din jurul lui; și colecția de povestiri intitulată ”Ultimo viene il Corvo” (1949); ”Adam”, ”One Afternoon”, etc. Calvino s-a transformat decisiv în fantezie și alegorie în anii 1950, producând cele trei povești fantastice care l-au adus cu laude internaționale. Prima dintre aceste fantezii, ”Il visconte dimezzato” (1952; „The Cloven Viscount ” în„ Cavalerul inexistent și vicontele Cloven ” este o poveste alegorică a unui om împărțit în două - o jumătate bună și o jumătate rea. El devine întreg prin dragostea sa pentru o fată țărancă. Cea de-a doua și cea mai apreciată fantezie, ”Il barone rampante” (1957, Baronul din Trees), este o poveste capricioasă a unui nobil din secolul al XIX-lea care într-o zi decide să se căsătorească în copaci și care nu mai pune piciorul pe pământ. Cu toate acestea, din copaci, el participă pe deplin la afacerile colegilor săi de jos. Povestea explorează în mod inteligent interacțiunea și tensiunea dintre realitate și imaginație. A treia fantezie, ”Il cavaliere inesistente” (1959); „Cavalerul inexistent, ” din Cavalerul inexistent și vicontele Cloven), este o poveste epică. Printre ultimele lucrări de fantezie ale lui Calvino se numără ”Le cosmicomiche” (1965, Cosmicomics), o narațiune care tratează crearea și evoluția universului. În romanele ulterioare ”Le città invisibili” (197), ”Il castello dei destini” (1973) și ”Se una notte d ’ Inverno un viaggiatore” (1979), Calvino folosește în mod curent structuri inovatoare și își schimbă punctele de vedere pentru a examina natura șanselor, a coincidenței și a schimbării. ”Una Pietra sopra: discorsi di letteratura e società” (1980, The Uses of Literature este o colecție de eseuri scrise de Calvino pentru ”Il Menabo”.

Romanul ”Cavalerul inexistent” îlregăsim la editurile ”Editura pentru Literatura Universală” (1964), ”Univers” (1999) și ”Poliro” (2007). Protagoniștii romanului sunt doi paladini ai lui Carol cel Mare: cavalerul inexistent, numit Agilulf (el este de fapt o armură lucidă goală) și un tânăr neexperimentat și pasionat, Rambaldo. Acesta din urmă, după ce a ajuns în tabăra paladinilor la începutul romanului, dorește să răzbune moartea tatălui său, cauzată de Isoarrul Argalif; În schimb, Agilulf luptă pentru datorie, convins de credința sa, cu o valoare admirată de toate palatele, dar și cu un simț remarcabil al datoriei, de precizie în controlarea evoluției îndatoririlor celorlalți și a îndatoririlor lor, pentru care colegii soldați consideră că acesta este la fel de capabil. În timpul mișcării pe care Carol cel Mare a făcut-o cu palatele sale pentru a se ciocni cu dușmanii, l-au întâlnit pe Gurdulu. Când începe bătălia, Rambaldo încearcă în toate felurile să intre în conflict cu asasinul tatălui său, care moare în cele din urmă pentru că el nu mai este capabil să se apere (Isoarrul Argalif este foarte obtuz, prin urmare, fără ochelari nu poate vedea și direcționa cursul bătăliei). Mai târziu, tânărul cade într-o ambuscadă, dar este salvat de intervenția unui alt cavaler cu o armură periwinkle care, după luptă, se mută fără să spună niciun cuvânt. Întorcându-se în tabăra pe jos (în timpul bătăliei, calul său a murit), Rambaldo descoperă accidental că cavalerul valiant este de fapt o femeie foarte fermecătoare, Bradamante, de care se îndrăgostește imediat. Dar tânăra nu este interesată de el, ci de Agilulf, cavalerul inexistent. În timpul unui banchet, tânărul Torrismondo dezvăluie fapte neașteptate despre cavalerul Agilulf. De fapt, afirmă că Sophronia, fiica regelui Scoției, femeia pe care Agilulf o salvase de la un abuz cu cincisprezece ani în urmă, era deja mama lui Torrismondo și, prin urmare, nu era o virgină; în consecință, atribuirea titlului de cavaler lui Agilulf pentru salvarea unei fecioare de la violență nu este valabilă. Revelația aruncă cavalerul într-o panică, care, cu onoare, decide să meargă și să găsească fata pentru a dovedi că era încă pură la acea vreme. Agilulf pleacă, urmat de Bradamante, îndrăgostit de Rambaldo. În aceeași seară, Torrismondo a plecat pentru a-și găsi tatăl, sau unul dintre cavalerii din "Ordinul Sacru al Cavalerilor din Grail", și pentru a fi recunoscut ca fiu prin acest ordine. Torrismondo găsește cavalerii lui Grail, dar își pierde ultimele speranțe atunci când se dezvăluie ca o sectă mistică, înstrăinată de realitate și lipsită de conștiință etică și toleranță față de cei care nu aparțin ordinului lor (în prima seară după întâlnirea lor cu Torrismondo, tânărul îi vede cu disperare în timp ce ei atacă un sat). Trecând prin Scoția și apoi în Maroc, Agilulf găsește femeia pe care o căuta, Sophronia, în haremul unui nobil arab, încă ”nevătămată”, și o aduce înapoi pe câmpul de luptă al francilor, pentru a dovedi în cele din urmă împăratului că femeia a fost virgină atunci când a salvat-o, și într-adevăr este încă virgină. Torrismondo, cu toate acestea, sosește în apropierea peșterii unde se ascunsese presupusa sa mamă, și ambele se predau pasiunii din dragoste. În cele din urmă se va descoperi că Torrismondo nu este fiul Sophroniei, ci fratele ei. Cei doi frați se descoperă a fi frați vitregi, iar în cele din urmă se știe că Torrismondo este fiul reginei Scoției și al Sfântului Ordin, în timp ce Sophronia s-a născut cu ani în urmă de către regele Scoției și o femeie țărancă și, prin urmare, cei doi, nefiind rude, sunt liberi să se iubească reciproc. Prin urmare, Agilulf are tot dreptul de a fi cavaler, dar, din păcate, înainte de a putea ști adevărul, și-a luat deja propria viață: înainte de a-și dizolva armura albă la Rambaldo. Chiar atunci, o armată maoristă face aselenizare, condusă de nobilul musulman de la care a fost eliberată din harem Sophronia, are loc o bătălie între creștini și sarazini, în timpul căreia Agilulf, mâna lui Agilulf... armura este străpunsă, dentată și divizată în sânge în timpul luptei (în timp ce el a rămas fără putere). În cele din urmă, Rambaldo ajunge la mănăstire și evadează cu Bradamante, care lasă povestea neterminată.