Italo Calvino - Orasele invizibile

Italo Calvino s-a născut la 15 octombrie 1923 și a decedat la 19 septembrie 1985. Calvino a fost un scriitor și jurnalist italian. Cele mai cunoscute lucrări ale sale includ trilogia "Our Ancestors" (1952 – 1959), colecția de povestiri scurte (1965) și romanele "Invisible Cities" (1972) și "If in the winter 's night a traveler" (1979). În 1925, la mai puțin de doi ani după nașterea lui Calvino, familia s-a întors în Italia și s-a stabilit permanent la Sanremo pe coasta Liguriei. Fratele lui Calvino, Floriano, care a devenit un geolog distins, s-a născut în 1927. Familia și-a împărțit timpul între Villa Meridiana, o stație de floricultură experimentală care a servit și ca casă, și pământul ancestral al lui Mario la San Giovanni Battista. La această mică fermă de muncă situată pe dealurile din spatele Sanremo, Mario a fost pionier în cultivarea fructelor exotice de atunci, cum ar fi avocado și grapefruit, obținând în cele din urmă o intrare în ”Dizionario biografico degli italiani” pentru realizările sale. Vastele păduri și fauna luxoasă omniprezentă în ficțiunea timpurie a lui Calvino, cum ar fi ”Baronul din Copac”, derivă din această "moștenire". Într-un interviu, Calvino a declarat că "San Remo continuă să aparăîn cărțile mele, în cele mai diverse piese de scris."  El și Floriano ar escalada moșia bogată în copaci și biciuie ore la rând pe ramuri, citind poveștile lor preferate de aventură.  Aspectele mai mici ale acestei "moșteniri paterne" sunt descrise în "Drumul spre San Giovanni,", care îi comunică tatălui lui Calvino: "a vorbi unul cu altul a fost dificil. Atât verbul prin natură, posedat de un ocean de cuvinte, în prezența unul celuilalt am devenit muți, mergeam în liniște unul lângă altul de-a lungul drumului spre San Giovanni. ”  Un fan al "Cărții Junglei" a lui Rudyard Kipling în copilărie, Calvino simțea că interesul său timpuriu pentru povestiri îl făcea "oaia neagră" a unei familii care avea mai puțin importanța literaturii decât științele. Fascinat de filme și desene americane, a fost la fel de atras de desen, poezie și teatru. În 1975 Calvino a devenit membru de onoare al Academiei Americane. A primit ”Premiul de Stat pentru Literatură Europeană” în 1976, a vizitat Mexic, Japonia și Statele Unite, unde a ținut o serie de prelegeri în mai multe orașe americane. După ce mama sa a murit în 1978 la vârsta de 92 de ani, Calvino a vândut Villa Meridiana, casa familiei din San Remo. Doi ani mai târziu, s-a mutat la Roma în Piazza Campo Marzio în apropiere de Panteon și a început editarea lucrărilor lui Tommaso Landolfi pentru ”Rizzoli”. Decernat ”Légion d 'honneur” în 1981, el a acceptat să fie și președintele juriului la cel de-al 29-lea Festival de ”Film de la Veneția”. În vara anului 1985, Calvino a pregătit o serie de texte despre literatură pentru ca ”Charles Eliot Norton Lectures” să fie predat la Universitatea Harvard în toamnă. La 6 septembrie, a fost internat la spitalul ”Santa Maria della Scala” din Siena, unde a murit în timpul nopții de 18-19 septembrie de hemoragie cerebrală. Notele sale au fost publicate postum în italiană în 1988 și în engleză ca șase memorii pentru următorul mileniu în 1993.

Romanul ”Orasele invizibile” se regăsește la editura ”Univers” (1979) și ”Alfa” (2011).

”Orașele invizibile” sunt un exemplu de utilizare a literaturii combinate de către Calvino și prezintă influențe clare ale semioticii și structuralismului. În roman, cititorul se găsește jucând un joc cu autorul, în care trebuie să găsească tiparele ascunse în carte. Cartea are nouă capitole, dar există și diviziuni ascunse în cadrul cărții: fiecare dintre cele 55 de orașe aparține unuia dintre cele 11 grupuri tematice (explicate mai jos). Cititorul se poate juca deci cu structura cărții și poate alege să urmeze un grup sau altul, în loc să citească cartea în capitole cronologice. La o conferință din 1983 ținută la Universitatea Columbia, Calvino însuși a declarat că nu există un sfârșit clar pentru ”Orașele Invizibile” deoarece "această carte a fost făcută ca poliedru, și are concluzii peste tot, scrise de-a lungul tuturor marginilor sale." Cartea explorează imaginația și imaginația prin descrierea orașelor de către un explorator, Marco Polo. Cartea este concepută ca o conversație între împăratul Kublai Khan, care în mod constant are negustori care vin să descrie starea imperiului său extins și vast, și Polo. Cea mai mare parte a cărții constă în scurte poeme proză care descriu 55 de orașe fictive narate de Polo, dintre care multe pot fi citite ca parabole sau meditații asupra culturii, limbii, timpului, memoriei, morții sau asupra naturii generale a experienței umane. Dialogurile scurte dintre Kublai și Polo sunt intercalate la fiecare cinci până la zece orașe pentru a discuta aceste subiecte. Aceste interludii între cele două caractere nu sunt mai puțin construite poetic decât orașele, și formează un dispozitiv de cadre care se joacă cu complexitatea naturală a limbajului și poveștilor. Într-un schimb cheie din mijlocul cărții, Kublai îl împinge pe Polo să-i spună despre un oraș pe care nu l-a menționat niciodată direct — orașul său natal. Răspunsul lui Polo: "de fiecare dată când descriu un oraş spun ceva despre Veneţia."