Maestru al realismului rus, Ivan Serghieevici Turgheniev este cunoscut pretutindeni pentru operele sale cele mai de preț, „Părinți și copii" sau „Un cuib de nobili". Dramaturg și romancier, sursă inspirațională pentru francezul Guy de Maupassant, Turgheniev este un acerb analist al sentimentelor umane. Concentrându-se îndeosebi pe latura sensibilă și morală a personajelor sale, acest Shakespeare în proză al Rusiei, reușește să îmbine tragicul cu realul într-o manieră inegalabilă. În operele lui Turgheniev nimeni nu este ce pare a fi, fiecare duce în spate câte o povară și ascunde în inimă vreun dor. Femeile sunt etern îndrăgostite, dar trăiesc opresiunea unui sistem care nu le ar lasă niciodată să se căsătorească din dragoste. Bărbații lui Turgheniev sunt abili, șireți și, rareori, cinstiți, trăiesc în mediul ostil creat de clasa politică a vremii și își caută consoarte tinere, virgine și din familii înstărite. Pe lângă tumultul politic și pasiunile carnale înăbușite, la Turgheniev asistăm la o schimbare de perspectivă, la o abolire a doctrinelor demodate și absurde.
Scriitor tăios și realist, Turgheniev nu se sfiește să își afișeze nemulțumirea față de clasa conducătoare, oricât de puternică ar fi aceasta. Spre deosebire de alți autori ruși, el nu este afiliat politic, nu manifestă interese față de vreo grupare și nu caută vreun sponsor sus pus. Turgheniev se încăpățânează să scrie, ba chiar se încăpățânează să trăiască din operele sale.
Influențat puternic de operele marelui Gogol, Turgheniev avea să publice un roman care îi va aduce o faimă nesperată, dar și multe necazuri.
Astfel, în 1874 apare romanul „Poveștile unui vânător”, iar opiniile lui Turgheniev vor revolta clasa conducătoare de la Kremlin, iar scriitorul este pedepsit cu o luna de detenție într-o celulă întunecată a Gulagului rusesc. Cartea este disponibilă astăzi pe site-ul anticariatului nostru în numeroase ediții, după cum urmează: Tineretului (1959), Editura pentru Literatură (1966), Ion Creangă (1970).
Naratorul lui Turgheniev este un vânător, dar nu unul de pradă, care își petrece vremea prin păduri dese ori pe crestele munților pentru a înșfăca vreun animal frumos. El este un alt fel de vânător, un vânător de oameni. Trebuie lămurit faptul că nu ne referim la sensul propriu al sintagmei de mai sus, ci la cel peiorativ. Astfel, protagonistul are mania de a studia oamenii, vânând fel și fel de stări, caractere și situații. Carevasăzică, avem de a face cu un erou diferit, un explorator de trăiri și sentimente, un inadaptat, un ciudat al Rusiei mult prea realiste. Combinația de personaje și situații este nemaiîntâlnită, iar sfera realului se îmbină armonios cu cea a fantasticului. De-a lungul lecturii, întâlnim oameni și păsări, animale și fel si fel de alte vietăți, ba chiar dăm nas în nas cu spirite trezite din morți.
Romanul este tulburător, construit exemplar și menit să amețească cumva cititorul. Finalul este la fel de straniu, iar publicul rămâne măcinat de întrebarea: A fost aievea ori un vis ceea ce tocmai am citit? Imaginația debordantă a lui Turgheniev nu va lămuri însă aceste aspecte, dar măreția manuscrisului nu poate fi contestată.