Hobbitul


J. R. R. Tolkien - Hobbitul
Romanul “Hobbitul”, “The Hobbit”, de J. R. R. Tolkien, a apărut în anul 1937, la editura George Allen and Unwin, din Londra, Marea Britanie, fiind o aventură care s-a bucurat încă de la lansare de un adevărat succes, fiind foarte bine primită în lumea literară și nominalizată la două premii importate pentru cea mai bună ficțiune pentru copii.
Hobbitul reprezintă o adevărată carte de aventură, cu o acțiune plasată „între apusul zânelor și dominația oamenilor”, creionând povestea îndrăgitului Bilbo Baggins, un hobbit care se dovedește a fi un adevărat erou, trecând prin mai multe aventuri, în încercarea de a găsi o comoară, acesta trecând prin mai multe experiențe din care va ieși victorios, datorită înțelepciunii și eroismului de care dă dovadă.
În România, romanul apare în anul 2002, la editura Rao, fiind singura editură care publică romanul, alte ediții apărând în anii 2007, 2012 sau 2013, în format broșat și cartonat, cu supracopertă.
John Ronald Reuel Tolkien s-a născut la data de 3 ianuarie 1892, în orașul Bloemfontein, din Africa de Sud, fiind un însemnat filolog, lingvist, poet, scriitor și profesor universitar, cunoscut cu precădere pentru seria de cărți fantastice în care apar personaje rezonatoare, atât din tabăra binelui, cât și din cea a răului, mare parte din cărțile acestuia fiind astăzi ecranizate și având parte de un real succes la public.
John crește într-o familie înstărită, tatăl acestuia fiind un important manager de bancă, acesta călătorind foarte mult între Anglia și Africa de Sud, acolo unde lucra, într-un oficiu de bancă britanică.
Urmează cursurile școlare elementare în Birmingham, fiind atras foarte mult de plante, mama acestuia învățându-l de mic tainele limbii Latine, dar și tainele literaturii fantastice, pe care o adora încă de mic.
Din anul 1913, acesta se înscrie la Colegiul Exeter, din Oxford, studiind limba și literatura engleză, absolvind universitatea cu onoruri în anul 1915.
Începe să scrie din anul 1917, în timp ce se recupera după ce fusese rănit în Primul Război Mondial, prima lui operă fiind denumită “Cartea poveștilor pierdute”, o încercare de schițare a unei mitologii noi englezești, proiectul fiind însă abandonat cu timpul.
Printre cele mai importante opere semnate de marcantul scriitor de romane fantastice, putem aminti de “Stăpânul inelelor”, 1954, “Aventurile lui Tom Bombadil”, 1962 sau “Silmarillion”, 1977.
Romanul “Hobbitul” de J.R.R. Tolkien reprezintă o adevărată epopee într-un teritoriu fantastic în care oamenii aveau înfățișări diferite, aceștia conviețuind cu tot felul de popoare diferite care aveau îndeletniciri care mai de care mai aparte, astfel că fiecare dintre acestea aveau un țel comun în tot acest tablou fantastic conturat de autor.
Povestea îl prezintă pe hobbitul, Bilbo Baggins, care trăia în Comitat, acesta având parte de o vizită neașteptată, fiind vizitat de Gandalf, vrăjitorul cel sur și de alți doisprezece gnomi, conduși de Thorin, care aveau nevoie de încă o persoană pentru a merge pe Muntele Singuratic și a recupera comoara pierdută.
Bilbo este persoana recomandată de Gandalf pentru această călătorie, aceștia plecând în aventura vieții spre Muntele Singuratic, astfel că ajung să fie capturați mai întâi de un grup de troli, troli care sunt transformați în stane de piatră de către Gandalf, iar tot grupul se întărește apoi cu săbiile găsite în vizuina acestora.
Trecând de acest prim test, aceștia ajung la Rivendell, unde Elrond, elful înțelept, îi ajută să deslușească secretele de pe hartă, ajungând mai apoi în tărâmul goblinilor, iar Bilbo găsește inelul misterios și este capturat de Gollum, trecând printr-un joc plin de ghicitori mortale.
Acesta scapă, după ce pune inelul pe deget și ajunge înapoi în grupul gnomilor, trecând, apoi prin mai multe aventuri, printre care urmărirea acestora de către orci sau trecerea prin pădurea plină de păianjeni gigantici.
În final aceștia ajung la comoara de pe Muntele Singuratic, omorându-l pe dragonul Smaug și trecând prin altă aventură de proporții, după ce se alătură în “Bătălia celor Cinci Popoare”, Bilbo și ajutoarele lui ieșind victorioși din această luptă fantastică.
Romanul a fost ecranizat în anul 2013, fiind regizat Peter Jackson și avându-i în rolurile principale pe actorii Ian McKellen, în rolul lui Gandalf sau pe Martin Freeman, în rolul lui Bilbo Baggins.


sus