Romanul “Silmarillion” de J. R. R. Tolkien, a apărut în anul 1977, la editura Methuen Publications, din Marea Britanie, fiind o carte publicată postum, de către fiul autorului, Christopher Tolkien, opera adunând mai multe povești în care autorul crează “Pământul de mijloc”, un teritoriu legendar din care acesta și-a desprins mare parte din așezările legendare din creațiile importante.
Romanul a reprezentat o piatră de temelie pentru toată mitologia pe care se clădesc poveștile fantastice din percepția lui Tolkien, astfel că acesta a adunat în jurul romanului, alte douăsprezece povești care au legătură cu “Silmarillion”, toate aceste locuri fantastice fiind schițate printr-o reprezentare grafică a unei hărții a “Pământului de mijloc”, în “Silmarillion”, având parte de o întâmplare din Primul Ev.
În România, romanul apare în anul 2003, la editura Rao, fiind singura editură care publică romanul, alte ediții apărând în anii 2006, 2012 sau 2013, atât în format cartonat, cu supracopertă, cât și broșat.
John Ronald Reuel Tolkien s-a născut la data de 3 ianuarie 1892, în orașul Bloemfontein, din Africa de Sud, fiind un însemnat filolog, lingvist, poet, scriitor și profesor universitar, cunoscut cu precădere pentru seria de cărți fantastice în care apar personaje rezonatoare cu abilități supranaturale.
John crește într-o familie înstărită, tatăl acestuia fiind un important manager de bancă, acesta călătorind foarte mult între Anglia și Africa de Sud, acolo unde lucra, într-un oficiu de bancă britanică.
Urmează cursurile școlare elementare în Birmingham, fiind introdus de mama sa în tainele cărților fantastice, acesta urmând mai târziu cursurile universitare la Oxford, finalizate în anul 1915.
Începe să scrie din anul 1917, prima lui operă fiind “Cartea poveștilor pierdute”, o încercare de schițare a unei mitologii noi englezești la care nu mai revine niciodată.
Printre cele mai importante opere semnate de marcantul scriitor de romane fantastice, putem aminti de “Stăpânul inelelor”, 1954, “Aventurile lui Tom Bombadil”, 1962 sau “Roverandom”, 1998.
Romanul “Silmarillion” de J. R. R. Tolkien reprezintă o viziune fantastică a autorului în ceea ce privește crearea unui teritoriu de basm, un teritoriu pe care se clădesc toate celelalte povești uluitoare ale lui Tolkien, fiind o reprezentare a “Pământului de Mijloc” din Primul Ev, atunci când se scria istoria “Stăpânului inelelor”, povestea aceasta apărând abia la finalul celui de-al Treilea Ev.
Cartea reprezintă un adevărat “Big Bang” în percepția fantastică a lumii lui Tolkien, fiind chiar punctul primordial în creerea tuturor lumilor și a popoarelor care dăinuiesc în operele acestuia.
„Silmarillion” se concentrează astfel pe povestea începuturilor și anume istoria Elfilor, prezentând povestea lui Morgoth, un elf care trăia doar pentru a ajunge cel mai puternic, acesta râvnind la cele trei giuvaiere denumite Silmarili, cele care stăteau la temelia naturii, a luminii, a Soarelui și a susurului pașnic al stropilor de ploaie, astfel că acesta destabilizează tot acest început în “Pământul de Mijloc “.
Morgoth ajunge așadar să posede aceste giuvaiere și astfel să dețină întunecimea lumii, alături de Sauron, Nobilii Elfi fiind pe urmele acestuia în încercarea de a recupera giuvaierele “Silmarilii”.
Povestea reprezintă și o îngemănare a reprezentării carnale, în speță a oamenilor, aceștia fiind și ei prezenți încă din acest Prim Ev, în opera lui Tolkien, ei fiind cei care aduc o mână de ajutor elfilor în această luptă pentru recuperarea giuvaierelor care stau la baza existenței elfilor pe “Pământul de Mijloc”.
Povestea reprezintă un exercițiu pentru ceea ce autorul oferă mai târziu, fiind o aventură plină de eroism, în care tragismul și fantezia se preced la fiecare pas, avem așadar lupte marcante cu orcii care așteaptă orice pas greșit al elfilor, fiind o luptă pentru supremația luminii împotriva întunericului acaparat de Morgoth.
Pe de altă parte, Tolkien, oferă o latură artistică operei, Elfii fiind considerați niște adevărați artiști, poezia și arta fiind elemente prezente la fiecare pas în operă, acesta având pasaje nenumărate în care prezintă totul în versuri, iar relația dintre oameni și elfi este și ea scoasă în evidență în această primă ilustrare a “Pământului de Mijloc”, ilustrare în care elfii se căsătoresc cu muritorii, dând naștere lui Elrond, care era pe jumătate elf, un personaj care apare și mai târziu în celebrele opere ale autorului.