Jack Higgins - Vulturul a aterizat

Jack Higgins a fost un important scriitor englez, autor a peste șaizeci de romane, cele mai multe dintre ele fiind thrillere.

Cartea "Vulturul a aterizat" îl are în prim-plan pe Jack Higgins, de profesie scriitor, autor a numeroase articole cu subiecte istorice, publicate într-o revistă americană. Acțiunea cărții începe în momentul în care Jack ajunge în cimitrul Bisericii St. Mary și a Tuturor Sfinților. Când a intrat pe poarta cu acoperiș, cineva într-un colț îndepărtat al cimitirului săpa un mormânt. În momentul în care și-a croit drum printre pietrele funerare, apropiindu-se de mormânt, cinci sau șase ciori și-au luat zborul din fagii care se aflau în capătul vestic al cimitirului. S-a apropiat de marginea gropii, în interior fiind un individ bătrân, cu o șapcă de pânză, îmbrăcăminte sărăcăcioasă și murdară de noroi, având un sac aruncat pe umeri pentru a-l proteja de ploaia torețială, care vorbea singur. Când Jack a încercat să lege o conversație cu acesta, bărbatul și-a ridicat privirea sprijinindu-se în lopată. Scriitorul era în căutarea mormântului lui Charles Gascoigne, căpitan de vas. Groparul, deși lucra acolo de peste patruzeci de ani, nu auzise de el, îndrumându-l spre părintele Vereker, care era posibil să știe mai multe. Casa parohială se afla de partea cealaltă a copacilor, dincolo de zid. S-a îndepărtat de bărbatul ce săpa mormântul, croindu-și drum printre pietrele funerare, spre intrarea principală. S-a oprit sub poartă, pe perete, într-un fel de lemn închis la culoare, remarcând o inscripție cu vopsea aurie, ștearsă, undeva jos de tot, sub orele pentru slujbă și spovedanie fiind trecut numele Părintelui Philip Vereker. Ușa era din lemn de stejar și foarte veche, ținută de fășii de fier prinse în cuie. Mânerul era sub forma unui cap de leu din bronz, cu un inel în gură, ce trebuia răsucit într-o parte, înainte ca ușa să se deschidă. Când a intrat, în interior Jack a descoperit o catedrală medievală în miniatură, scăldată în lumină și uluitor de spațioasă. Arcadele navei erau superbe, stâlpii normanzi imenși înâlțându-se spre un acoperiș din lemn. O mare parte din lumina ce scălda interiorul intra printr-un șir de ferestre rotunde din turlă. Imediat, în dreptul ușii apăru un preot, un bărbat înalt și slab, îmbrăcat într-o sutană neagră, decolorată. Când s-a apropiat mai mult, Jack a observat că preotul se sprijinea într-un baston, târându-și piciorul stâng. Acesta s-a prezentat, spunându-i de ce se afla acolo, întrebându-l, mai apoi, dacă știe ceva despre Gascoigne, dacă este înmormântat în cimitirul bisericii, rămânând dezamăgit atunci când preotul i-a spus că de douăzeci și opt de ani de când lucrează acolo nu a întâlnit nimic legat de acest om. Supărat, Jack s-a îndreptat spre ușă, ieșind din nou în ploaia torențială. Groparul dispăruse între timp, în cimitir fiind doar el împreună cu ciorile.  În acel moment, singurul lucru care îi mai rămăsese de făcut era să caute singur mormântul lui Charles Gascoigne. Croindu-și drumul metodic, începând din capătul dinspre vest al cimitirului, remarcând pietrele funerare despre care îi pomenise preotul. Acestea erau neobișnuite, fiind sculptate și gravate cu ornamente reprezentând oase, cranii, clepsidre cu aripi și arhangheli. A avut nevoie de o oră și douăzeci de minute pentru a acoperi întreaga suprafață a cimitirului, în cele din urmă dându-și seama că era înfrânt. Când se pregătea să plece, în zare, la un iard, doi mai încolo, aproape de zidul bisericii remarcă o piatră funerară plată, exact cum ar fi trebuit să fie și cea a lui Charles Gascoigne.

Cartea "Vulturul a aterizat" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Miron (1996) și Humanitas (1990).